Suntem la mijlocul celei de-a doua săptămâni a Postului Mare şi viaţa omului creştin merge pe calea postului şi a rugăciunii, pentru a înţelege în continuare calea de urmat, calea crucii, dar și prin identificarea săptămânilor care urmează şi a paşilor pe care trebuie să îi facă omul smerit şi evlavios, prin atitudinea pe care trebuie să o adopte pentru reuşita activităţii sale. Desigur, în acest demers al timpului spre Înviere, am găsit de cuviinţă să prezentăm câteva gânduri care sperăm să fie de mare ajutor celor hotărâţi ca să ajungă la lumina Învierii. Cu prioritate, să avem permanent în faţa noastră chipul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care a luat asupra Lui toate păcatele noastre, Dumnezeu-Omul Care s-a jertfit pentru mântuirea noastră. De aceea, să ne punem nădejdea în Hristos şi mai puţin în oamenii din jurul nostru, ameţiţi de patima banilor, de patima răului şi a nimicniciei, pentru că Prorocul David ne zice: «Iar eu pururrea voi nădăjdui spre şi voi înmulţi lauda Ta» (Psalmi 70, 15). Deci, icoana noastră să fie Hristos, să nu ne luăm privirea de la EL în vâltoarea valurilor vieții, asemenea lui Petru, pentru că vom cădea în valuri agitate, iar de vom cădea să ne ridicăm și să mergem mai departe, oricât de greu ar fi drumul şi oricâte ar fi încercările! Cu toţi suntem chemaţi să cugetăm ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, la patimile Mântuitorului, pentru ca şi noi să ne purtăm cu cinste şi demnitate crucea noastră cea de toate zilele şi să nu cârtim cu nici un preţ, atunci când vine o încercare asupra noastră. De aceea, să cugetăm la faptul că El şi-a vărsat prea sfânt Sângele Său pe pământ şi ne-a deschis prin această jertfă chiar drumul spre lumină, spre Înviere. Domnul S-a coborât din înălţimile cereşti, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, iar în cele din urmă a fost înălţat pe cruce în acest Trup Sfânt. Prin toate acestea, El ne-a deschis cu pace Împărăţia Cerurilor, ca să ne mântuiască! În vremea Postului Mare este foarte important să avem o cugetare smerită şi să ne recunoaştem propriile noastre patimi, iar, în acest fel, vom dobândi ajutorul Lui Dumnezeu pentru a ne putea lupta cu păcatele personale şi pentru a îndepărta patimile şi păcatele din viaţa noastră de creştini! De aceea, întotdeauna, mă adresez enoriaşilor din parohie, ca să luăm aminte la învățăturile Sfinților Părinți care ne arată că numai: «cine își simte păcatele este mai bun decât unul care, prin arătarea sa, este de folos lumii întregi. Şi cine s-a învrednicit să se vadă pe sine aşa cum este, e mai bun decât unul care s-a învrednicit să vadă îngeri», aşa cum sunt îngerii din Preasfânta Treime! Fraţi creştini, e bine să cugetăm la ceasul sfârşitului demersului nostru, ca să fim totdeauna pregătiţi pentru el prin smerită rugăciune! Toată înţelepciunea omului stă în gândul unui acatist pilduitor prin care ni se spune: ,,Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre!”, pentru că în ziua judecăţii şi a răsplatei dumnezeieşti s-au cutremurat şi se înspăimântă chiar şi marii învăţaţi ai tuturor timpurilor. De aceea, este necesar ca să avem tot timpul în faţă Ziua Judecăţii, pentru că atunci, cerul şi acest pământ vor trece şi vor ieşi morţii din morminte şi toate faptele oamenilor se vor ivi cu adevărat! Toţi vor sta la fel înaintea judecății lui Dumnezeu: «căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut» (Matei 10, 26). Numai păcatele curăţite mai înainte prin pocăinţă şi prin spovedanie le va acoperi Domnul la această judecată. Pe cei păcătoşi, îi va încerca teama de chinurile iadului. Despre acestea prorocul Isaia spune că: «viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge» (Isaia 66, 24). Iar, viermele este conştiinţa celor ajunşi în iad, căci cei osândiţi în acest loc vor cunoaşte că suferă asemenea chinuri pentru faptele lor necugetate şi pentru păcatele lor! Şi, nu în ultimul rând, e bine să avem pururea în minte Învierea Lui Hristos, fără de care zadarnică ar fi propovăduirea noastră, spune Apostolul Pavel! Prin credinţă, sufletul celui drept se apără de diavol şi cu ea poate să-l învingă pe vrăjmaşul mântuirii noastre ca să ajungă la lumina adevărului. Numai cugetarea la Dumnezeu ne face să-L iubim mai mult decât toate cele lumeşti, iar, prin ajutorul şi puterea Sa, Îl vom putea iubi în veci cu îngerii, cu arhanghelii şi cu toţi sfinţi din Ceruri.
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
