Dragostea neschimbătoare a lui Dumnezeu hotărăște tot ceea ce El permite să vină în viața noastră şi chiar momentele de rugăciune care ne sunt refuzate, sunt refuzate de aceeași dragoste divină desăvârșită. De aceea, puterea nemărginită a lui Dumnezeu va împiedica orice ispită care este prea mare pentru noi să vină vreodată la noi (1 Corinteni 10:13) și ne va ajuta să biruim orice ispită cu care ne vom confrunta (Evrei 4:16); și va face ca tot ceea ce vine în calea noastră să lucreze pentru binele nostru suprem (Romani 8:28). Ca urmare, înțelepciunea perfectă a lui Dumnezeu nu va greși niciodată în nimic din ceea ce El permite să vină în viața noastră, pentru că numai El singur știe ce este folositor pentru binele nostru etern. Desigur, nu trebuie să-ți pierzi niciodată încrederea totală în aceste trei atribute ale lui Dumnezeu. Asta înseamnă să trăiești prin credință, dar, din păcate, expresia «a trăi prin credință» a fost schimbată de unii creștini cu normă întreagă pentru a se referi la faptul că Dumnezeu le oferă bani mulţi pentru nevoile lor. Dar aceasta este o utilizare greșită a expresiei, deoarece, Sfânta Scriptură spune că toți cei «neprihăniți vor trăi prin credință» (Romani 1:17), deci, trebuie să folosim cuvintele biblice în același fel în care le folosește Domnul întotdeauna. Dacă suntem nepăsători în problemele credinţei, putem dezvolta treptat o inimă rea (un cuget rău) și necredincioasă (una care a pierdut credința), deci, putem păcătui faţă de Dumnezeu şi acestea ne pot face să ne îndepărtăm de Dumnezeu (Evrei 3:12). Pentru a ne feri de o asemenea decădere, ni se spune să ne îndemnăm și să ne încurajăm unii pe alții în fiecare zi, pentru că este bine să asculți în fiecare zi un îndemn din Scriptură – prin citire și meditare la Scripturi, sau prin citirea unor cărți creștine bune, sau ascultarea de mesaje creștine, atât în adunările bisericești, cât și în casele noastre, acum, în apropierea Postului Mare al Învierii Domnului! Uneori, păcatul taie brazde adânci în ființa noastră, produce cicatrice profunde în ființa noastră şi ne sfârtecă. Păcatul e ca un hoț care te jefuiește, păcatul e o boală care te macină, păcatul e șarpele care te otrăvește, păcatul e sabia care te străpunge și te ucide. Păcatul este cel care sapă groapa oamenilor! Păcatul e femeia sulemenită care ucide virtuți tinere, nevinovate, este ucigașa care omoară curăția spirituală și trupească, e vrăjitoarea care farmecă și apoi blestemă sufletul, e răsuflarea otrăvită care face să se ofilească floarea sufletului tău tânăr! Păcatul zdrobește inimile părinților, duce oameni cu părul prematur albit și cu durere în mormânt, transformă copiii needucaţi în vipere, mamele în monștri și tații în irozi care își ucid copiii! Păcatul aruncă mărul discordiei în familii, aduce prăpădul, ațâță divorțul, destramă legături familiale spre nenorocirea copiilor, seamănă vrajba până și în biserici, păcatul viciază iubirea, otrăvește fericirea și puritatea, ca, după ce și-a făcut poftele cu sufletul tău, să te blesteme, să te pervertească, să te distrugă! În această vreme ciudată, păcatul îi face pe atâția să fure, să 
comită falsuri în acte, ca să adune și să adune pentru petreceri, ca, în cele din urmă, să înfunde închisoarea, păcatul întinde paharul ademenitor, cu mărgele pe margine, până îți ia mințile și te aruncă apoi în noroiul șanțului, în fine, păcatul preface inimi calde în inimi de piatră, îi transformă pe oameni în fiare sălbatice! Iată opera păcatului, iată, până unde merg efectele păcatului, dar, ceea ce este mai înspăimântător, e că păcatul e teribil de viclean, pentru că așa știe el să vină de abil ca hoții aceia care, dacă nu pot să deschidă lacătul și dacă nu-l pot sparge, atunci vâră un copil pe un geam, ca să le deschidă ușa să poată intra apoi toată haita de răufăcători! E o viclenie ca a șarpelui numit de noi «aspidă», care te mușcă și apoi te adoarme ca să te ucidă în somnul acela otrăvit. Un învăţat vestit s-a îmbătat odată, și-a bătut joc de sine și s-a compromis acoperindu-se de rușine, iar, după aceea, frământat și rușinat, nu știa ce să mai facă. Atunci a venit la el Diavolul și i-a spus: «Ascultă-mă pe mine: mai bea o dată ca să uiți; mai bea o dată că atunci nu-ți mai pasă!», şi a mai băut o dată, ca să uite, să nu-i mai pese, iar, de atunci, nu i-a mai păsat, a devenit un om rătăcit care s-a pierdut definitiv. Şi pentru că suntem în preajma aniversării celor 149 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, să reamintim cuvintele sale prin care spune: ,,Nu uitaţi că suntem cu toţii nişte mucegăiţi, pe o sferă care călătoreşte cu noi în abis”!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
