De multe ori, viaţa în păcate, în slujirea nevoită a patimilor şi poftelor, nu este viaţă, ci descompunere materială şi spirituală, care duce la moarte, iar, în predicile la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, caut întotdeauna să le arăt credincioşilor că de la această descompunere se moare, iar, această moarte duhovnicească afectează mii şi milioane de oameni nefericiţi care nu L-au găsit pe Hristos, care nu caută la El mântuire din descompunerea duhovnicească. Iar pe noi, preoţii de mir, cei care înţelegem aceasta, care L-am primit pe Hristos în inima noastră şi am primit de la El puterea de a fi copii ai lui Dumnezeu, Domnul ne cheamă să renaştem în fiecare zi, iar, dacă, într-adevăr, L-am ascultat şi am fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus, care ne spune să ne dezbrăcăm de vieţuirea noastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, şi să ne înnoim în duhul minţii noastre, să ne îmbrăcăm în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptatea şi în sfinţenia adevărului! Desigur, ca pe nişte haine murdare, vechi, maculate de necurăţie, trebuie să aruncăm de pe noi păcatele, trebuie să ne curăţim de această îmbrăcăminte de urâtă înfăţişare, cu toată inima să dorim o haină albă şi curată, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, care se descompune în pofte şi păcate, şi să ne îmbrăcăm în cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu! Cu alte cuvinte, să ne îmbrăcăm în Hristos! De fapt şi în consecinţă, toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre lumeşti, iar, Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trupul care suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de păcate! La slujbă, mereu transmit rugăciunile din care putem învăţa cum şi ce trebuie să cerem de la Dumnezeu, iar, dacă vom înţelege aceste rugăciuni cu multă luare-aminte, pacea vă va coborî în suflet şi, odată cu ea, va veni uşurarea întru toate cele trebuitoare. Nu îi uit pe enoriaşii mei şi mă rog pentru ei să le dea Dumnezeu răbdare şi deplină încredinţare în sfinţenie, pentru că aceasta ne apropie de mântuirea noastră. Milostivul Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul vieţii sale, Dumnezeu cunoscând viaţa noastră, deoarece, numai El ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă, pentru că în viaţă nimic nu este întâmplător, iar, starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti. Dacă ne gândim şi la creştinul cel mai puţin rugător şi chiar mai leneş, acesta uşor cade în ispite, alunecă degrabă, îşi face trupul casă a desfrânării, se umple de patimi, pierde darul Duhului Sfânt, ajunge rob al diavolului şi, de nu se va pocăi, îşi pierde sufletul său pe care i l-a dat Dumnezeu! Însă, creştinul care face Voia Lui Dumnezeu, nu este singur, căci poartă Duhul Sfânt în inima lui şi în toate este mulţumit, oricând are pace în suflet, de nimic nu se teme, pe toţi îi iubeşte. El este un înger în trup, căci Duhul Sfânt trăieşte în el şi cu timpul devine un apostol, căci nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru binele altora. De aceea, el trăieşte pentru a-L slăvi pe Hristos, pentru a vesti tuturor măririle lui Dumnezeu, pentru a sluji Biserica, pentru a întrajutora pe aproapele, deci, trăieşte în inima fraţilor lui. Fericit este un asemenea creştin plin de Duhul Sfânt şi de putere, căci va petrece cu Hristos în veac, iar, cel păcătos să se teamă de greşeli şi cât mai are vreme să se pocăiască! În încheiere, vă spun fraţilor, să nu întristăm Duhul Sfânt care petrece în noi, să nu îl murdărim prin păcate, prin desfrânări, prin ură, prin beţii, certuri, pofte de tot felul, căci Duhul Sfânt Se roagă pentru mântuirea noastră cu suspinuri negrăite! Mai degrabă, să-L bucurăm cu faptele noastre cele bune prin smerenie! Nimeni să nu mai zacă în întuneric, căci lumina din cer a venit odată cu Naşterea Domnului şi nimeni să nu se socotească neiubit de Dumnezeu! Numai Dumnezeu ne arată că la Înfricoşătoarea Judecată, cei care au trăit după Evanghelie, care au fost ucenicii Lui în sensul deplin al cuvântului, îi va recunoaşte ca fiind ai Săi! Desigur, că există momente în viață când nimic nu mai pare să aibă sens şi te simți pierdut, demotivat, fără energie și fără o direcție clară. Poate că ai trecut printr-o perioadă dificilă, ai suferit o pierdere, ai ajuns într-un punct de stagnare şi descumpănire, sau pur și simplu ai obosit să mai lupți. Acum, stau la biserica mea de parohie și aici e o minune! Da, e o minune! Nu înțelegem deplin cum se întâmplă, dar e un fapt, o realitate că noi stăm aici și putem spune că nu e o rușine că odată am fost păcătoși! Ne pare rău de multe lucruri, dar, toate păcatele noastre acum sunt spălate și de aceasta acum ne bucurăm! Putem veni să spunem deschis: Da, am păcătuit! Da, nu mă sfiesc s-o spun! Dar, acum știu că toate sunt spălate! O, aș fi dorit să nu fi fost așa, dar, iată, credinciosule, toate I le spui Domnului acum! De aceea, Duhul Sfânt la noi S-a arătat şi nimeni nu se mai simte orfan, când Biserica lui Hristos ne-a înfiat, iar, dacă ne simţim uitaţi, părăsiţi de mângâierea Domnului ceresc, să ne pocăim cu toţi şi să primim tot mai des Preacuratele Taine ale lui Hristos, să ne iertăm, să ne unim, să ne iubim unul pe altul mai mult şi, adunându-ne la sfintele biserici, să ne rugăm din suflet: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pre noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre! Amin”.
Preot CORNESCU Valentin DANIEL, Parohia Menţii din Dos, Borăscu
