Ca preot de mir în Parohia în care păstoresc, am credinţa că fiecare dintre noi a simţit cu o trăire duhovnicească deosebită Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, că aceasta ne-a umplut sufletul de Lumină şi că putem privi spre anul 2026 cu multă bucurie, dar, şi cu dorinţa ca tot mai bine să ne fie! Am spus la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie că mai înainte de săvârșirea însoțirii prin cunoștința trupească, Preacurata Fecioară s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt și creștea sfântul ei pântece după ce a încăput în sine pe Dumnezeu cel neîncăput. Mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o ședere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescând dumnezeiescul rod și apropiindu-se de Nașterea Sa, prin împlinirea vremii celei obișnuite! Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuință pentru sfințire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunții, pentru că s-a rânduit ca legiuită, să nu se socotească faptul că acel născut este născut din fărădelege! După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană și singură slujitoarea nașterii sale, înfășând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din Nazaret și, punându-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său. Așa a fost Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, și de la noi păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Cel pururea de o ființă, Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Iar, pentru că Anul Nou 2026 vine şi se aşează în viaţa noastră ca un dar dumnezeiesc, preot fiind, cred că există ceva asupra căruia timpul nu are putere, când inima omului trăieşte sfinţenia, iar, toate celelalte se istovesc, se uzează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Însă, inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capacitatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pentru tot ceea ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere, fiindcă este ca un arbore care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, sloboade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii aşa cum biserica de lemn pe care o construim acum ne arată că Anul Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred, totuşi că acest moment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce niciodată nu se pierde, când anii se scurg unul după altul în eternitate şi nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care s-a încheiat, ci, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă, mai ales că iubirea niciodată nu se trece, căpătând un accent triumfător. Şi noi, după ce am încheiat anul 2025, să încercăm să ne amintim dacă şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna. Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a rămas aceeaşi, fiindcă Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a închis, puterea Lui nu a slăbit, cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci! Sunt convins că cel mai bun, mai frumos și mai sfânt între daruri este sănătatea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește întru prelungirea vieții. Astfel, i se I se dă omului posibilitatea, șansa unică de a mai îndrepta din lucrurile de care nu a reușit să se îngrijească în anul ce tocmai s-a încheiat. Fiecare dintre noi își scrie propria-i poveste, iar, viața omului este alcătuită din clipe. Deci, să valorificăm fiecare clipă, fiecare oră, pentru că numai așa vom avea o viață binecuvântată! Prin prelungirea vieții noastre, dragostea lui Dumnezeu ne cheamă pe toti, clerici și laici deopotrivă, să credem pentru a deveni creștini mai buni, mai receptivi, mai conștienti. Doar atât rămâne în urma noastră, iar, Voia Lui Dumnezeu rămâne în veac! Cel care face Voia lui Dumnezeu dă dovadă de credinţă, de smerenie, de neîntinare, iar, atunci când ne jertfim, așa cum ne-o cere Dumnezeu, ne umplem de bucurie. Cât de plăcut este să semănăm semințele iubirii, ale sacrificiului, ale compasiunii, pe calea pe care pășim în Noul An cu bucurie! Anul care a trecut este o mărturie a faptelor noastre, atâtea câte am fost în stare să facem, cu mulțumirea că ne-am făcut doar datoria de creștini. Numai astfel, vom fi mereu binecuvântați, vom dobândi harul și ajutorul lui Dumnezeu, iar, datoria, misiunea Bisericii este de a pune în practică, în fiecare clipă, porunca iubirii, mai ales în Noul An în care Dumnezeu cel Nevăzut și Necreat Se pogoară pe pământ, pentru a îndumnezei ființa umană! LA MULŢI ANI!
Preot CORNESCU Valentin DANIEL, Parohia Menţii din Dos, Borăscu
