Învăţătura Preotului de mir – ,,Mută să fie gura păgânilor, Care nu se închină cinstitei icoanei tale, Celei zugrăvite de sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Ceea ce se cheamă Povățuitoare”!

147

Se spune despre Sfântul Apostol și Evanghelist Luca faptul că el este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă «Povățuitoarea» (sau „arătătoarea drumului” – gr. Hodigitria), menționată în Paraclisul Maicii Domnului: ,,Mută să fie gura păgânilor, Care nu se închină cinstitei icoanei tale, Celei zugrăvite de sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Ceea ce se cheamă Povățuitoare”! Apoi, a zugrăvit și alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: ,,Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea!, pentru că Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și marilor Apostoli Petru şi Pavel, și de la dânsul s-a început în toată lumea zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane. Sfânta Tradiție consemnează astfel drept primul iconograf pe Sfântul Evanghelist Luca. În țara noastră, icoana Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul de la Mănăstirea Nămăiești este, după Tradiție, una din cele zugrăvite de Sfântul Luca. În Grecia, cea de la Mănăstirea Soumela, Mega Spilaio și mai apoi Panagia Kikkou, din Cipru, sunt considerate ca fiind pictate de tot de dânsul. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca poate fi reprezentat în mai multe feluri. El apare ca un tânăr cu părul creț, având barbă rară și susținând la pieptul său Sfânta Evanghelie. Himationul (mantie amplă purtată de greci, prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr.) său este în general colorat în nuanțe de roșu, în vreme ce tunica (haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă) poate fi verde închis sau albastru. În miniaturi se poate vedea purtând veșminte zugrăvite în albastru și violet. Unele icoane ni-l înfățișează stând ghemuit pe un scaun și pictând icoana Maicii Domnului sau scriindu-și Evanghelia, pe a cărei filă deschisă se citesc următoarele: ,,Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi…”, în jurul său se evidențiază un peisaj citadin (case, ziduri, baldachin), elemente definitorii ce pot fi vizualizate și în pandantivul cupolei Pantocratorului. Alături de el este pictat simbolul său, care este vițelul. Acest detaliu, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu. Chipul său mai apare redat în registrul Sfinţilor Apostoli de pe iconostas, precum și pe Ușile Împărătești împreună cu ceilalți Sfinți Evangheliști: Matei, Marcu, Ioan, încadrând scena Bunei Vestiri. Mormântul Sfântului Apostol Luca a fost descoperit încă de timpuriu de către creștinii dreptmăritori. Se spune că în locul unde a fost îngropat ploua cu colirie, apă care vindeca bolile de ochi, aceasta fiind și o mărturie a profesiei pe care sfântul a exercitat-o în timpul vieții. Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate de la Teba la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357), fiul Sfântului Constantin cel Mare și depuse în Biserica Sfinților Apostoli, unde au fost îngropate sub sfânta masă. Acolo mai erau îngropați și Sfinții Apostoli Andrei și Timotei. În timpul împăratului Iustinian I moaștele sale sunt transferate în Biserica Sfinților Apostoli zidită de Iustinian, iar capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea. În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele Sfântul Apostol și Evanghelist Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș. În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a fi puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este cinstit astăzi! Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Grecia. Mâna dreaptă a Sfântului Evanghelist Luca, cu care a scris Evanghelia se află la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost primul iconograf, la pictarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj

1 COMENTARIU

  1. Amzucule,parca esti la o sedinta foto?Asa te-a invatat mentorul tau pseudo teologul comunist Gogonea sa plagiezi?Doar numai in zona Carbunesti sunt popi pentru a scrie articole teologice?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.