Ca preot de mir, propovăduiesc faptul că Praznicul «Adormirea Maicii Domnului», prin semnificaţia lui, constituie plânsul nepătimitor şi binecuvântat, deoarece el este activat de latura simţitoare a sufletului şi este imposibil să vorbim despre o nepătimire care este activată de pătimire, dacă ne gândim la o analiză teologică a nepătimirii din punct de vedere ortodox. Aşa se face că în tradiţia Ortodoxă, nepătimirea nu înseamnă anihilarea laturii simţitoare a sufletului, ci o îndreaptă de la tot ceea ce este mai rău către tot ceea ce poate fi mai bun şi mai apoape de credinţă, deoarece îi dirijează energiile sale obişnuite către lucrurile divine. Mutarea la Domnul atestă faptul că omul atinge nepătimirea, atunci când şi-a supus partea mânioasă şi cea a plăcerii, care formează latura pătimaşă a sufletului său, virtuţilor cunoaşterii, judecăţii şi logicii dinlăuntrul minţii iscoditoare, de vreme ce întrebuinţarea greşită a puterilor sufleteşti generează şi unele patimi, precum folosirea greşită a cunoaşterii lucrurilor create! Pătimirea durerii sufleteşti preface înţelepciunea naturală în nebunie, mai ales că în drumul creştinului către desăvârşire, el apropie iubirea adevăartă de latura poftitoare a sufletului şi stârneşte răbdarea în latura ei mânioasă. Am ales ca să analizeze acest lucru, în situaţia în care omul nu este nepătimaş, ci, credincios, dacă îşi anulează aceste energii creatoare, deoarece nu se îndreaptă către fireştile trăiri şi stări duhovniceşti, ci devine nepătimaş, dacă îşi supune aceste energii minţii, aşa încât prin neîncetată amintire de Dumnezeu, acesta ridică privirea către albastrul cerului! Ca preot de mir, consider că la vremea Spovedaniei, Calea către Domnul, prin intermediul nepătimirii, are două variante, pentru că ea lucrează într-un anume fel în cazul isihaştilor, şi altfel în cazul celor care trăiesc în lume şi se ostenesc mereu cu problemele vieţii cotidiene! Isihaştii îşi închină viaţa lui Dumnezeu şi se jertfesc pe ei înşişi pentru a atinge comuniunea cu El, având o minte neumbrită, clară, limpede, iar, prin această opţiune, ei refuză patimile rele şi dobândesc dragostea, în vreme ce oamenii care trăiesc în lumea laică fac uz de lucrurile ce aparţin lumii şi se jertfesc întru păstrarea poruncilor dumnezeieşti. E bine de ştiut că în acest fel, latura pătimaşă a sufletelor lor participă la acest efort şi jertfă a lor şi aceştia ajung la rândul lor la un fel de iubire, deoarece, cu timpul, o asemenea jertfă contribuie la împlinirea poruncilor lui Hristos care aduc pacea şi bucuria duhovnicească. Oricum, obiceiul de a împlini poruncile, va aduce 
după sine o respingere tot mai pronunţată a relelor obiceiuri şi legături păcătoase cu orice preţ! Această respingere are drept rod nepătimirea şi generează iubirea. Aşadar, atât isihaştii, cât şi cei ce trăiesc în lume, pot ajunge la nepătimire prin intermediul jertfei de sine şi prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Evangheliile sinoptice ne confirmă faptul că noi trebuie să transfigurăm energiile comune sufletului şi trupului pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu. În plus, credincioşilor din parohie le recomand alternativa de a avea întipărite pururea în adâncul sufletului lor rugăciunea neîncetată, într-o manieră pur tradiţională şi dumnezeiesc inspirată dacă există o pătimire pozitivă, care este complet opusă insensibilităţii la suferinţă! Cred că adevărata viaţă şi activitate a minţii este aceea legată de preocupările inteligenţei faţă de obiectivele divine ale contemplaţiei! Iubitorii de credinţă amplifică latura simţitoare a sufletului numai în ceea ce priveşte relele aduse de patimi şi o transfigurează în dragoste dumnezeiească! Am plecat pe această analiză teoretică pentru că numai în acest mod, toate puterile sufletului se înalţă către Dumnezeu şi omul atinge desăvârşirea. După ce va fi săvârşită această analiză teoretică, trecem peste propria lipsă de înţelegere în ceea ce priveşte instrucţiunile introductive despre rugăciunile scrise, afirmând că inima este cea care coordonează activitatea întregului organism, iar atunci când Harul umbreşte inima, aceasta este stăpână peste toate mădularele trupului şi gândurile sufletului. În concluzie, pentru a desluşi latura pătimaşă a sufletului putem analiza dintr-o privire întreaga structură de rezistenţă a acestei metode şi anume, că mintea trebuie să revină în inimă din împrăştierea ei. Dacă voia este acceptată de tradiţia bisericească în cazul începătorilor în sfânta ştiinţă a rugăciunii, putem spune că Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului» ne sensibilizează atunci când vrem să ne concentrăm atenţia şi să observăm numeroase activităţi, pe măsură ce putem vorbi despre faptul că prin credinţă, ajungem la revenirea energiilor minţii!
Preot Adrian VULPE, Biserica «Sf. Ier. Antim IVIREANUL», Târgu-Cărbuneşti
