În orice credinţă din această lume, există un oficiu sacerdotal, dar prin venirea lui Hristos, preoția este pusă în adevărata sa lumină și adevărata sa dimensiune. Preoția are un caracter particular care-i privește pe bărbații hirotoniți în acest oficiu în vederea săvârșirii lucrărilor sfinte ale Bisericii, dar mai are și un caracter universal privitor la toți creștinii chemați la mântuire. Aşa că pot rosti acum prin Cuvântul Mântuitorului: ,,Fiul meu, Eu sunt Domnul care te întărește în ziua necazului tău! Vino la Mine când ești necăjit, iar, din pricina că te rogi prea rar, mângâierile cerești se îndepărtează de la Mine! Înainte de a cere cu stăruință ajutorul meu, umbli să găsești ușurare în altă parte, dar toate acestea nu-ți sunt de niciun folosos, și, în cele din urmă, trebuie să mărturisești că numai Eu pot să mântuiesc pe cei ce nădăjduiesc în Mine, pentru că nicăieri nu se poate găsi sprijin puternic, sfat bun sau tămăduire desăvârșită”! Ştim că inima unui copil mic este moale ca ceara, din care poţi face orice lucru vrei iar, înţeleptul Seneca zicea în această privinţă : „Uşor este a forma inima încă moale a copilului, dar foarte greu e a dezrădăcina aceea ce a crescut cu noi şi a prins putere”, mai ales că părinţii sunt cei dintîi povăţuitori ai copiilor, ei sunt „păstorii bisericii din casa lor” (Rom. XVI, 5), ei sunt chemaţi a da cele dintâi învăţături copiilor lor, în mâinile lor este ceara inimii micilor lor copilaşi, care aşteaptă să fie formată. Astfel, învăţăturile părinţilor se întipăresc adânc în inima copilului şi rămân adeseori neşterse, chiar până la sfârşitul vieţii lor. Părinţii sunt datori să înveţe pe copiii lor rugăciunile şi poruncile Domnului, să-i înveţe că este un Dumnezeu în cer, care toate le vede, care pedepseşte păcatul şi răsplăteşte cu binecuvântarea Sa orice faptă bună. De aceea, copiii trebuie deprinşi de mici, cu fapte bine-plăcute lui Dumnezeu! Pentru ca învăţăturile părinţilor să prindă şi să aducă roade, este de trebuinţă ca ei, pe lângă învăţături, să le dea copiilor şi pilde bune. Viaţa părinţilor este ca o carte din care învaţă copiii, ea este o oglindă, în care mereu se uită copiii, făcând ceea ce văd acolo. Dacă ei văd că părinţii lor sunt mândri, lacomi, răzbunători, beţivi etc, deprind şi ei aceste apucături, dar dacă văd că părinţii lor sunt silitori, cuviincioşi şi cu frică de Dumnezeu, atunci le urmează şi ei lor. Nici o pildă nu are putere mai mare asupra copiilor, ca pilda dată de părinţi. Însuşi Dumnezeu a lăsat aşa ca fiii să urmeze întru totul pilda părinţilor şi de aici se poate vedea ce răspundere mare sau ce păcat mare au părinţii înaintea lui Dumnezeu, dacă dau pilde rele copiilor lor. Către unii ca aceştia se îndreaptă Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos cu cuvintele : „Cine va sminti pe unul dintre aceşti mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră şi să moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Matei XVIII, 6). Aşa că din mâna părinţilor va cere Dumnezeu sufletul copiilor, şi acei care l-au otrăvit, vor cădea în sacul mâniei Lui. Cei care nu dau copiilor o creştere aleasă, mai târziu vor avea mult de suferit din cauza lor, iar la bătrâneţe, nu vor găsi nici sprijn, nici dragoste, nici stimă şi nici ajutor, în caz de boală sau suferinţe. Pentru a fi feriţi de o asemenea durere la bătrâneţe, să luăm bine aminte cuvintele Sfântului Ieronim, scrise către o mamă: „Fii cu luare aminte, când copilul este în apropierea ta, ca nu cumva, purtarea ta sau a soţului tău, să-l îndemne la păcat”. Deci, pentru a concluziona, ca preot de mir, cred că se cuvine, să nu săvârşim nici un lucru rău, şi să nu rostim nici o vorbă rea sau necuviincioasă faţă de copii, pentru a nu jigni în primul rând sfinţenia lui Dumnezeu şi pentru a nu sminti pe cei mici prin pilda noastră rea. Poate că Sfânta Scriptură le arată părinţilor cum să-şi pedepsească copiii, dacă această pedeapsă se arată a le fi de trebuinţă, însă, pedeapsa trebuie astfel aplicată, încât copilul să simtă că scopul măsurii luate şi faptul că motivul este îndreptarea spre bine! Pedeapsa să nu se aplice din partea părinţilor, fără a cerceta dacă copilul este într-adevăr vinovat, mai ales că unii părinţi greşesc foarte mult, neştiind cum să-şi pedepsească mai cu blândeţe copiii! Un copil astfel crescut, va fi fericit în lumea aceasta, el va fi bucuria părinţilor, iar la bătrâneţe, părinţii vor găsi sprijin într-un asemenea copil. În final, Bunul Dumnezeu va răsplăti părinţilor, munca delicată a creşterii creştineşti a copiilor cu o bogată răsplată în împărăţia cerurilor!
Preot CORNESCU Valentin DANIEL, Parohia Menţii din Dos, Borăscu
