Credinciosul care spune că se spovedeşte des, dar păcatele se adună mereu, consider că la Sfânta Spovedanie, descriind păcatele amănunţit, nu se naşte ruşinea care să îl ajute să lupte cu ele, dar, dacă numeşti păcatul doar printr-un cuvânt, omule mirean, te simţi ca şi când l-ai tăinui şi ţi-ai spune cu îndoială: dacă Dumnezeu nu ţi-a iertat aceste păcate, nu ştii ce te vei face! Desigur, atunci când apare îndoiala, trebuie neapărat să vă amintiţi toate păcatele, iubiţii mei mireni, să le scrieţi pe hârtie şi să le mărturisiţi în faţa preotului duhovnic! În cartea Cuvioşilor Varsanufie şi Ioan «Despre Spovedanie», găsim aceste sfaturi: adeseori, noi greşim în timpul zilei cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, iar, în momentul în care greşim, trebuie să ne aducem aminte de Dumnezeu şi să-I cerem: „Doamne, iartă-ne, că am greşit! Am judecat, am dormit prea mult, am vorbit lucruri nepotrivite”, iar, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, ne iartă nouă greşelile acestea zilnice. Pe parcursul unei zile şi al unei nopţi avem o mulţime de ispite, dar dacă le-am considera pe toate păcate şi am lupta personal cu ele şi nu le-am învinge prin gânduri bune, ci am merge să le enumerăm pe toate părintelui, l-am slei de puteri! De aceea, trebuie să învăţăm să îndepărtăm ispitele de la noi, căci acestea ne sunt insuflate de diavol şi nu sunt doar gândurile noastre rele! Păcatul se naşte în inima noastră doar în momentul în care acceptăm sugestia celui rău şi alungăm sentimentele pozitive pe care le avem faţă de aproapele nostru prin supărare, mânie şi ură! Atunci, pare că în inima noastră pătrunde răul, pentru că n-am făcut diferenţa dintre gândurile noastre şi ispitele gândului! Iar această înţelepciune vine odată cu experienţa, în momentul în care păcatele ne obosesc pe noi înşine şi suntem foarte atenţi la faptele noastre, mai ales că ispitele vor fi tot atâtea, dar păcate mult mai puţine! La spovedanie trebuie să ne mărturisim păcatele fără să ne lungim prea mult, notându-le pe scurt şi adresându-ne preotului în felul următor: „Părinte, în săptămâna aceasta am făcut păcatele acestea: m-am supărat, m-am contrazis, am minţit, am mâncat prea mult, am dormit mai mult decât era cazul, am fost amăgit, în timpul rugăciunii am acceptat ispitele şi prin ele mi-am tulburat liniştea interioară, mi-am spurcat sufletul cu amintiri necurate, am fost neatent în biserică”, iar, acest lucru este suficient pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele. Atunci când trăim în faţa ochilor lui Dumnezeu, făcând toate ca şi cum am fi înaintea Lui şi amintindu-ne de El necontenit, înseamnă că ştim că Dumnezeu vede pocăinţa noastră, lupta cu păcatul şi tendinţa spre lepădarea de acesta. Dragi mireni, la Spovedanie este destul să mărturisiţi că vă pocăiţi pentru păcatele săvârşite şi atunci Dumnezeu vi le iartă prin Duhul Sfânt, însă, important este nu doar să mărturisiţi păcatele, ci să vă şi îndreptaţi, să vă izbăviţi de ele, pentru că unii mărturisesc doar faptul că se supără şi se înfurie, dar n-apucă să se ridice bine de la spovedanie, că din nou o iau de la capăt cu păcătuirea! Desigur, lupta cu ispitele ţine mai mult de viaţa duhovnicească, mai ales că unii vin la mine pentru a-şi mărturisi ispitele, fără a se angaja să nu mai greşească şi chiar dacă gândurile care le veneau în minte li se păreau bune, mai întâi ei le mărturiseau, iar eu ştiam că trebuie să recunoască încercările diavolului şi păcatul spre care voia să-l atragă pe mirean! Că multe ni se întâmplă şi nouă: la început parcă nici nu acordăm atenţie unui gând oarecare şi uităm de el, iar, diavolul, după ce ni l-a strecurat în minte, ne oboseşte şi se ascunde. În viaţa mireanului, mai apoi, el revine în mintea lui şi începe să-l înşele cu viclenie! După aceea urmează neatenţia mireanului din timpul rugăciunii, iar, unii nu mai cheamă numele lui Dumnezeu şi în inima lor se nasc sentimentele de ură şi irascibilitate, pentru că ispita este asemenea unei seminţe care creşte în inima noastră şi dă naştere
păcatului. Mărturisirea ispitelor la Sfânta Spovedanie se poate asemăna cu a speria şarpele care stă ascuns sub o piatră, iar, când piatra este ridicată, acesta dispare. Sfatul meu este să vă pocăiţi în faţa lui Dumnezeu, dragi mireni, pentru ispitele care au prins rădăcini în inima voastră, iar la spovedanie să mărturisiţi doar păcatele care au luat naştere din pricina acestora! Dacă aţi reuşit să dezrădăcinaţi aceste ispite, adică, dacă nu v-aţi supărat, n-aţi judecat şi aţi găsit un gând bun pentru îndreptăţirea aproapelui, atunci l-aţi învins pe diavol! Lupta cu păcatul nu este un păcat, dragi mireni, pentru că vă aşteaptă răsplata de la Dumnezeu. La biserică, aceasta presupune harul lui Dumnezeu, iar pe lumea cealaltă viaţa veşnică, bucuria veşnică, iar, dacă preotul va fi interesat mai în amănunt de un anume păcat, îl puteţi mărturisi după cum v-o cere sufletul!
Preot Adrian VULPE, Biserica «Sf. Ier. Antim IVIREANUL», Târgu-Cărbuneşti
