În Duminica a 22-a după Rusalii, la Biserica de Parohie de la Menţii din Dos, la Sfânta Liturghie, le voi vorbi credincioşilor prezenţi la slujbă, despre înţelesurile de substanţă care se desprind din predica despre «Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr», prin care Mântuitorul Iisus Hristos se referă la doi oameni care reprezintă două lumi, pentru că două lumi suntem în parohie şi chiar în biserică, iar, Mântuitorul, când a rostit această pildă, încă nu fusese răstignit, mai ales că Domnul ştia ce I Se va întâmpla curând, de aceea în parabolă vorbește prin gura lui Avraam, zicându-i acelui bogat: chiar dacă va învia cineva din morți, tot nu se vor pocăi oamenii, dacă nu ascultă de Evanghelie, de Biserică, de cuvântul prorocilor. Cât încă suntem în viață, să intrăm în adâncul inimii noastre și să suflăm acolo unde se află scânteia dorului de Acasă din Cer, pentru a ni se aprinde inima de dorul lui Hristos, începând astfel cu adevărat pocăința care este treapta ce ne mută de pe pământ în cer. Din locul acesta trecător, în sânul lui Avraam unde fie ca toți să fim părtași, atunci când Dumnezeu ne va chema pe fiecare în parte și ne va zice: ajunge cât ai trăit pe pământul acesta. Vino să-ți răsplătesc ostenelile, vino să-ți dăruiesc răsplata veșnică și să te odihnesc la sânul Meu de Părinte iubitor! Desigur, că bogatul nemilostiv ar fi vrut și el să se bucure în sânul lui Avraam, dar locul său și-l pregătise în altă parte prin zgârcenia sa, prin ignoranța sa, prin egoismul său pământesc, pentru că două lumi sunt astăzi prezente înaintea noastră şi două lumi erau și pe Golgota, o lume concentrată în tâlharul din dreapta Mântuitorului care și-a dat seama de păcatele sale și și-a cerut iertare de la Dumnezeu, Cel care era în mijloc, de la Iisus Hristos. În fața lui Dumnezeu nu este important, ce poziție socială ocupăm sau cât de bogați sau săraci suntem, ci relația de iubire și de sensibilitate pe care o avem, atât față de El, cât și față de semeni. Păcatul bogatului nemilostiv din Parabola Mântuitorului nu consta în faptul că era un om înstărit, care se bucura din plin de cele materiale, ci în faptul că era înțepenit în insensibilitate, care este o caracteristică a parveniților, a ariviștilor. Din acest motiv, Mântuitorul nici nu îi spune numele, fiindcă numele lui erau bogăţiile materiale. Noi nu reușim să conversăm cu ceea ce ține de materia din jurul nostru, iar, dacă doreşte cineva să converseze cu un lucru material, nimeni nu îl oprește. Nu se poate instaura însă un dialog în sensul real al cuvântului, iar, bogatul nemilostiv nu avea nume, pentru că nu mai era o persoană. Când spui nume, spui persoană, când spui persoană, spui dialog şi vezi chipul celuilalt, scăpăratul ochilor, gesturile, îl vezi pe celălalt în ansamblul său. Tot ceea ce vedem la celălalt, ca persoană, sunt cele care ne invită să intrăm în dialog şi orice reacție, cât de simplă, devine o invitație la dialog. Dar, mai există și un dialog interior al nostru cu semenii în fața cărora, poate, ne este greu să spunem exact ceea ce gândim, aşa cum este credinciosul la Sfânta Împărtăşanie! În tot ceea ce facem, în orice activitate, în orice formă de relaționare, instaurăm un dialog, fie că este unul la nivel verbal, fie că este unul interior, deci, la fel facem și cu Dumnezeu, pentru că, fie ne rugăm cu voce tare, fie în şoaptă, contează smerenia credinţei! Desigur, că nu bogăția, ci încremenirea în insensibilitate l-a făcut pe bogatul nemilostiv să ajungă în iad, mai ales că bogatul nemilostiv nu vorbea cu nimeni, nici măcar cu sine însuși. Era atât de acaparat de cele materiale, încât l-au transformat într-o ființă limitată! Când cineva nu ne ascultă și nu este sensibil la ceea ce am vrea noi să fie, ne arată că bogatul nemilostiv a trăit într-o insensibilitate cumplită. Nu a avut capacitatea lăuntrică să îl vadă pe amărâtul Lazăr. Iar, săracului i se dă numele, pentru că el se comporta ca o persoană! Era atât de amărât, încât până și câinii veneau să îi lingă rănile. Modul de relaționare al bogatului din Evanghelie era mai josnic decât al câinilor. Noi, într-o atitudine de pretinsă superioritate, considerăm că nu ne identificăm cu acest bogat nemilostiv, că nu suntem din categoria celor care să se bucure din plin de cele materiale, dar, nu bogăția sau sărăcia sunt determinante pentru viața veșnică şi noi nu moștenim Împărăția cerurilor pentru că suntem bogați sau săraci. Iar, bogatul s-a dus în iad pentru că nu știa să iubească şi avea comportamentul parvenitului! Credea că totul i se cuvine, inclusiv faptul de a fi arogant, de a se comporta cu bădărănie și grosolănie față de cei din jur! Cu cât cineva este mai îmbătat de putere și este mai sigur de cele materiale pe care le posedă, cu cât le idolatrizează și crede că acelea sunt ultima realitate a acestei vieți, cu atât este mai insensibil și mai răutăcios, opac ca un zid, când se închide în autosuficiența egoismului său! În concluzie, spun că săracul Lazăr era însetat de milă şi aștepta să se apropie cineva – un om – de el. Era însetat de dragoste şi îi era suficient să primească o bucată de pâine, căci în acea bucată era dragoste!
Preot CORNESCU Valentin DANIEL, Parohia Menţii din Dos, Borăscu
