Mă gândesc şi reflectez cu atenţie, cât de actuale sunt cuvintele lui Avva Antonie din Pateric: „Va veni vremea ca oamenii să se înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu se înnebuneşte se vor scula asupra lui zicându-i că el este nebun pentru că nu este asemenea lor!”, aşa că, noi, preoţii de mir, dacă dorim să ne mântuim, să încercăm a intui care ar fi atitudinea Mântuitorului faţă de aceste probleme şi fără îndoială că n-ar fi de acord cu ele pentru că ţin de anormal şi de nefiresc. Repet, sunt multe păcate în lume, multe boli, dar toate pot fi cuprinse sub numele generic de anormalitate, iar, Mântuitorul a venit în lume ca să ne izbăvească de anormalitate, sub toate formele ei, a venit să ne ajute a fi oameni normali, sănătoşi fizic, dar mai ales sufleteşte. Omul care este normal, care este cum trebuie să fie, potrivit cu starea sa firească, este omul care vieţuieşte conform legilor firii date de Dumnezeu. Ca să ne referim la Pericopa Evanghelică a Duminicii a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului), e bine să observăm care este atitudinea Mântuitorului faţă de ocupanţii romani şi să ne amintim că poporul iudeu se găsea sub stăpânirea romanilor de aproape 100 de ani, deoarece, în anul 63 î. Hr. Generalul Pompei va cuceri Palestina, favorizat de interminabilele războaie fratricide iudaice. Ca urmare, pe vremea propovăduirii Mântuitorului, Ţara Sfântă era condusă de regi locali supuşi întru totul Împăratului de la Roma, care rânduise şi prezenţă militară spre a înăbuşi orice tentativă de eliberare, iar, în felul acesta se explică existenţa unui sutaş (comandant peste 100 de ostaşi) în Capernaum, unde are loc minunea din Evanghelia acestei duminici binecuvântate! Ca să cităm textul Evanghelic: «În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela» (Matei 8, 5-13), iar, noi înţelegem că sutaşul roman a cerut de la Hristos ca să-l tămăduiască pe slujitorul său, care era ţintuit la pat (v. Matei 8, 5-13), iar, Domnul i-a zis ca să vină în casa lui ca să-l vindece. Dar sutaşul, din smerenie, socotind că este nevrednic să intre Hristos în casa lui, i-a cerut să spună de departe ca să se tămăduiască sluga sa. Pentru noi, cei de azi, ceea ce ne face o deosebită impresie este faptul că la sfârşit Domnul, arătând marea credinţă a sutaşului, în opoziţie cu oamenii religioşi ai acelei epoci, independent de ceea ce zicem noi şi ce susţinem şi de cum fundamentăm mântuirea fiecărui om, în cele din urmă, altul este criteriul lui Dumnezeu! Nu pot avea pretenţia că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar că nu-L trăiesc pe Dumnezeu în sufletul meu! E important să cunosc deplina importanţă a dogmelor, numai dacă inima mea trăieşte prezenţa Lui! Credinţa este să trăiesc prezenţa lui Dumnezeu ascultând de cuvântul Domnului şi de strigătul Bisericii: ,,Voiesc ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” pentru fiecare păcătos! Credinţa, prin urmare, este încrederea în Dumnezeu, în Voia şi în existenţa Lui, care depăşeşte acceptarea intelectuală a unui adevăr şi aduce o schimbare a libertăţii în inima omului. Iar, când simţim că suntem ai lui Dumnezeu, când suntem odihniţi şi liniştiţi şi-i zicem lui Dumnezeu că ne lăsăm în mâinile Sale şi cerem mila Lui, nu numai pentru noi, ci şi pentru fiecare rob, pentru fiecare păcătos, pentru fiecare necredincios, să înţelegem, noi primii, că avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu! Ca preot de mir,, consider că nimeni nu este sigur şi îndreptăţit la viaţa veşnică, iar, oricine crede că este îndreptăţit este pierdut. Oricine simte siguranţă pentru credinţa lui, pentru adevărul lui, atunci este departe de Dumnezeu. Şi înţelegem că numai credinţa este legătura vie cu Dumnezeu, prin constituirea relaţiei personale cu Dumnezeu!
Preot Paroh, Chişamera Ilie Florin, Parohia Budieni, com. Scoarţa
