O femeie de 45 de ani, din orașul Rovinari, a ajuns în arestul Poliției, miercuri, după ce a fost depistată la volan, fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta a fost prinsă în flagrant marți, de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Negomir, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, pe raza localității Peșteana-Jiu. ,,În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă ulterior la spital, pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, testarea cu aparatul drugtest a indicat un rezultat negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. A doua zi, polițiști din Rovinari au dispus măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, aceasta fiind dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
L.F.





























