Un bărbat de 50 de ani, din satul Cornești, comuna Bălești, a fost reținut miercuri pentru violență în familie. Soția sa a sesizat Poliția, după ce ar fi fost lovită de acesta cu pumnii și picioarele. Scandalul a avut loc marți.
,,La data de 12 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au fost sesizați de o femeie de 51 de ani, din comuna Bălești, sat Cornești, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soț. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, femeia ar fi fost lovită cu pumnii și picioarele în zona corpului și a capului de către soțul său, un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate. Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Victima a refuzat să fie transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale și a formulat plângere penală, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. ,,Ulterior, în urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.





























