În conştiinţa umanităţii s-a conturat adevărul de necontestat că Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creştinătății, a adus omenirii speranţa mântuirii şi vieţii veşnice, prin sacrificiul Mântuitorului Iisus Hristos şi chiar dacă scepticii clamează cu ostentaţie că nu este un adevăr de necontestat că Iisus Hristos pur şi simplu ar fi Înviat şi că spiritualitatea este dincolo de legile fizicii, dincolo de spaţiu-timp, totuşi, creștinii ortodocși prăznuiesc în această Duminică, Sfintele Paşti, cea mai veche şi mai cinstită sărbătoare a creştinătăţii. Prin fertfa Sa pe Cruce şi prin înmormântarea Sa, urmată de Înviere, care așa cum spune părintele Arsenie Boca: „Este singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi”, Iisus Hristos a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice. În Slava Bisericii, Învierea Domnului este confirmarea fundamentală a creștinisului, praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor, sărbătoarea bucuriei depline şi a Luminii Divine, a sufletului, a comuniunii dintre oameni și a comuniunii oamenilor cu Dumezeu. Dacă aceiaşi sceptici se împacă mai greu cu explicaţia că Iisus Hristos a înviat şi că ştiinţa nu poate explica spiritualitatea divină, care este dincolo de legile fizicii, dincolo de spaţio-temporalitatea materiei din univers, unii se îndreaptă către teoriile propuse de atei care s-au dovedit mai absurde şi mai lipsite de logică decât relatările biblice, iar ipotezele ateiste sunt combătute mereu cu argumente!
„Este singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi”!
Prin modul strălucit în care a explicat moartea care dobândește Învierea, Sfântul Arsenie de la Prislop ne mărturiseşte cu multă claritate: „Aproape n-aș putea spune când S-a smerit Hristos mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe Cruce sau când S-a pogorât din Slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească? El, făcându-Se Om, Se face carne, cu toate înclinațiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele, de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, așa că trebuie biruită și de noi! Aceasta se petrece în viață, prin neîncetata lepădare de sine prin crucea noastră cea de fiecare zi, cât abia de rămân zile neumbrite de tristeți, și desăvârșit de bine prin moarte. Așa se restabilește temelia cea străveche”, subliniază cu duhovnicească sinceritate sfântul! În modul de a explica Învierea care învinge moartea, Sfântul Arsenie Boca ne atrage atenţia că prin moartea pe Cruce, trupul se purifică și ajunge expresie și mijloc direct al lui Dumnezeu, al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeu-Omului înviat, pentru că la fel şi noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne curățească viața de întinăciuni, pentru că în fiecare an: ,,Hristos ne trimite câte o rugăciune în fiecare zi, câte o Săptămână a Patimilor, câte o viață pe Cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neștiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de Cruce! Dar, Iisus n-a făcut așa; nici noi să nu facem! S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe Cruce! Toată viața lui Iisus a fost ca atare! Iar cea mai grea cruce, moartea, a izbutit-o prin biruința cea mai mare, Învierea sau omorârea morții. Căci Iisus o biruiește în viață; iar cu moartea Sa cea de bună voie a biruit-o și pentru toți oamenii, de la începutul până la sfârșitul lumii”, reiterează sfântul! Acesta este motivul entru care prin Învierea lui Iisus, avem chezășia că vom învia și noi ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate, iar: ,,Altă mărturie a veșniciei noastre mai tare ca aceasta nu ne-a dat nimeni! Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluiește obișnuitul în care dormim și poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră! Iar, fără această credință, viața noastră pare că n-are sens, nici scop în sine, pare decolorată și neliniștită” arată Sfântul Arsenie! În esenţa sa, creștinismul se întemeiază și dăinuiește prin Întemeietorul său, prin Învierea Lui din morți, acesta fiind şi ultimul cuvânt. Poate că noi suntem cei care, de obicei, cădem din creștinism, iar nu creștinismul se îndepărtează de noi! Noi cădem în păcat şi neîncredere, nu Iisus, mai ales că minciuna iudeilor n-a surpat Învierea lui Iisus şi niciodată Dumnezeu nu cade, ci, uneori Se coboară cu privirea spre noi! Dar, căzând noi din creștinism, ni se pare că a căzut altcineva, nu noi, de aceea, în credinţa Sfântului Arsenie, sunt foarte strânse moartea cu învierea. Chiar dacă multora li se pare că se isprăvește totul în mormânt, creștinul își scrie pe crucea de la căpătâi: «Aștept învierea morților», iar, credinciosul nu se teme de moarte, fiindcă a desființat-o Iisus. El i-a schimbat sensul, întorcându-i astfel menirea, pentru că acum, pentru credincios, moartea este ultimul botez, ultima curățire a vieții!
,,Hristos ne trimite câte o rugăciune şi câte o Săptămână a Patimilor”!
De multe ori, doar dacă nu putem gândi ceva pentru că întrece puterile rațiunii, de aici nu înseamnă că putem trage concluzia inexistenței faptului ce ne depășește, iar, pentru că sunt idei care depășesc limitele rațiunii, dar care trebuie totuși știute, de aceea a venit Iisus Omul-Dumnezeu, Omul de peste limitele omului, și ne-a descoperit configurația celuilalt tărâm, cel al veşniciei, ca un mod viitor al existenței noastre. Aceasta este justificarea rațională a credinței şi rațiunea Revelației! Căci, dacă natura noastră ar fi redusă numai la modul acesta trupesc şi materialnic al existenței, am avea și noi măcar liniștea vieţuitoarelor obişnuite, dar, de vreme ce am refuzat a trăi condiția dobitoacelor, cu toată liniștea ei, aceasta înseamnă că natura noastră viitoare, o refuză la modul categoric! E drept că nu-i poți cere omului să zboare, însă, dacă ajunge şi nu crede, el tot va zbura când va ajunge fluture sau o insectă care pluteşte în aer! Cu certitudine, condiția omului nu e definitiv aceasta, iar, pentru că nu e aceasta, de multe ori simțim în noi neliniștea contrazicerii și a neînțelesului de nepătruns! Desigur, dacă aceasta ar fi situația noastră definitivă, am ști că n-avem sens existenţial, dar, în felul acesta se naşte drama existenţei omului! Dacă vremea lumii acesteia trece, poate că vine o altă vreme în care…mai devreme decât ne aşteptăm, la toţi ne vorbește Iisus, pentru că El vine din alt mod de existență şi o altă lege legată de veacul viitor, iar, cei care se învrednicesc să-l dobândească, nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel ca îngerii și sunt fiii lui Dumnezeu, de vreme ce sunt fiii Învierii! În concluzie, după intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar, după trei zile a înviat ca un biruitor, pentru mântuirea neamului omenesc, numai cu puterea Dumnezeirii Sale! Paştele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi această Săptămână a Pătimirilor, iar, un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele 40 de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele 40 de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Horeb, cele 40 de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi! Cu atât mai mult cu cât în Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte tot de numărul de patruzeci de zile: cele 40 de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantaniei, cele 40 de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături, iar, un ultim indiciu la fel de important ar fi cei 40 de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă ataşamentul credincioşilor în vederea renaşterii unei noi generaţii! Sfântul Arsenie de la Prislop ne convinge pe deplin că viața creștină, ca urmare a lui Hristos, spre deplina asemănare cu El, înseamnă: ,,O Cale a Crucii, o cale de mântuire, de ispășire a păcatelor, însă, noi căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăția, cum să ne ascundem păcatele și să strigăm în gura mare, ce cruce grea avem de dus, dar, ducem crucea târâș, și-am fi bucuroși să scăpăm de ea. Noi facem de rușine Crucea lui Hristos, dar și Crucea lui Hristos ne face de rușine pe noi!”, ne dojeneşte Sfântul Arsenie de la Prislop!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
