Ioana Mischie și-a prezentat acasă noul film

18

Filmul „Catane”, regizat și scenarizat de Ioana Mischie, a fost prezentat ieri după amiază la cinematograful din Shopping City Târgu Jiu, în cadrul unui eveniment care a reunit numeroase personalități locale și iubitori ai cinematografiei românești.

Printre invitații speciali s-au numărat viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, și istoricul Gheorghe Nichifor, consilier personal al președintelui Consiliului Județean Gorj. În sală au fost prezenți, de asemenea, directori de instituții culturale, profesori, oameni de cultură și reprezentanți ai mediului educațional.

Gorjeanca Ioana Mischie a avut un moment emoționant în fața publicului, mulțumindu-le celor care au inspirat-o în realizarea filmului. Regizoarea și-a exprimat recunoștința față de mama sa, dr. Sanda Mischie, și a adus un omagiu tatălui ei, Nicolae Mischie, pe care l-a descris ca pe un reper esențial în viața și creația sa.

Producția „Catane”, ce explorează tradițiile românești și promovează valori precum bunătatea, comunitatea și solidaritatea, va fi lansată oficial în cinematografele din întreaga țară începând cu 26 ianuarie 2026.

Ioana Mischie a declarat că filmul nu beneficiază de un buget pentru publicitate și că speră ca vestea despre „Catane” să se răspândească prin recomandările spectatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.