O acțiune desfășurată de jandarmi, la sfârşitul săptămânii trecute, în piața din Rovinari, a dus la depistarea unei persoane care avea la vânzare parfumuri contrafăcute și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte care purtau însemnele unor mărci înregistrate.
,,Jandarmii gorjeni au organizat o acțiune de prevenire și combatere a faptelor antisociale în piața din Rovinari, iar pe timpul desfășurării acestei acțiuni au depistat o persoană ce oferea spre vânzare parfumuri și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, care purtau însemnele unor mărci înregistrate.
Produsele identificate au fost ridicate în vederea confiscării deoarece erau oferite spre comercializare fără documente de proveniență și certificat de autenticitate fiind susceptibile a fi contrafăcute. Jandarmii gorjeni au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de <<punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare>>, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, iar actele au fost înaintate organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
Oamenii legii le recomandă cetățenilor să evite să cumpere astfel de produse, iar dacă observă persoane care le oferă spre vânzare să anunțe forțele de ordine pentru a lua măsurile legale.
,,Reamintim că, în lunile octombrie și decembrie, în târgurile din Târgu-Jiu, Peșteana-Jiu și Polovragi, jandarmii gorjeni au ridicat în vederea confiscării peste 760 de produse (parfumuri, produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte) oferite spre comercializare fără documente de proveniență sau autenticitate care purtau însemnele unor mărci înregistrate”, a mai declarat Alin Ivan.
L.F.






































