Jiul, contaminat cu azot din amoniu – Mii de pești morți pe luciul apei

235

În urma efectuării analizelor probelor prelevate din râul Jiu, pe sectorul unde au fost găsiți pești morți săptămâna trecută, rezultatele parțiale arată o creștere a azotului din amoniu (indicatorul N-NH4, grupa de nutrienți), precum și o scădere însemnată a oxigenului (indicatorul O2, grupa de oxigenare), acestea evidențiind o depreciere a calității cursului de apă, a anunțat ieri Apele Române.

Săptămâna trecută, mii de pești morți pluteau pe luciul apei fără ca localnicii din Malu Mare, Dolj, să știe care este cauza morții lor. Îngrijorați, ei au sunat la 112, semnalând dezastrul ecologic, iar, ulterior, reprezentanții Apelor Române au luat probe din apă. Specialiștii Administrației Bazinale de Ape Jiu și cei ai Gărzii de Mediu Dolj au mers la fața locului, dar și în amonte, aproximativ trei kilometri. Prima lor ipoteză fiind că se fac deversări cu rea intenție în apele Jiului. cea a deversărilor cu rea intenție în râul Jiu.
Marți, 17 martie, Apele Române Jiu au comunicat că rezultatele parțiale după verificarea probelor din apă arată depășirea indicatorilor astfel:
N-NH4 (amoniu) a avut valoarea determinată de 1,5562 mg N/l, valoare mare față de 0,621mg N/l, cât este valoarea limită între Starea ecologică Bună și Starea ecologică Moderată; O altă problemă este că oxigenul dizolvat rezultat a fost 3,4 mg O2/l, valoare scăzută față de 6 mg O2/l, cât este valoarea limită între Starea ecologică Bună și Starea ecologică Moderată.
,,Menționăm că, acestea sunt rezultatele parțiale, fără indicatorul CBO5 (care urmează să fie gata marți, 18 martie 2025, la cinci zile) și care ne arată cantitatea de oxigen din apă.
Directorul Apele Române Jiu, ing. Daniel Naicu a dispus câteva măsuri pentru perioada următoare: reprezentații Apele Române Jiu vor continua să monitorizeze cursul de apă al râului Jiu, pe sectorul Podari-Malu Mare. În următoarele două zile, specialiștii din cadrul Laboratorului de Calitate a Apei, acreditat RENAR, al Apele Române Jiu – vor preleva, din nou, probe de apă, din trei puncte diferite (de la evacuare Canal Colector, mijlocul distanței sectorului și din punctul unde au fost găsiți peștii morți). De asemenea, personalul Apele Române Jiu va continua monitorizarea secțiunile râului Jiu amintite, timp de trei săptămâni, în fiecare zi de miercuri; la început de fiecare lună se vor preleva probe din sectorul Podari-Malu Mare.
Zilele următoare angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj vor igieniza malurile Jiului. Totodată, potrivit legislației în vigoare, fiecare primărie va trebui să întrețină, să ecologizeze periodic, pe raza UAT-ului, cursurile de apă riverine” a mai precizat instituția.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.