1.9 C
Târgu Jiu
luni, 16 martie 2026

Job vacant la Primăria Vladimir

23

Primăria comunei Vladimir organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante de consilier debutant în cadrul Compartimentului Urbanism și Protecția Mediului.

Dosarele de concurs se depun până la data limită de 30 martie 2026, la sediul instituției.

Proba scrisă a examenului a fost stabilită pentru ziua de 9 aprilie 2026, ora 12:00, fiind urmată de cea de interviu.

Ambele probe se vor susține la sediul administrației locale din Vladimir.

Pentru a se înscrie la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții specifice: să dețină studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul dintre domeniile Ştiinţe umaniste şi arte (Domeniul fundamental), Arhitectură şi urbanism (Ramura de ştiinţă), Arhitectură (Domeniul de licenţă), Tehnologie arhitecturală (Specializarea), Arhitectura peisajului (Specializarea), Proiectare şi planificare urbană (Specializarea), Urbanism şi administrarea teritoriului (Specializarea); nu se solicită vechime în specialitatea studiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.