Lecție de folk în parc, cu Emeric Imre, la Târgu Jiu

224

Festivalul Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului” continuă cu o activitate aparte, dedicată celor care iubesc chitara, muzica folk și caută inspirație artistică, indiferent de vârstă.
Luni, 21 iulie, de la ora 19:00, Amfiteatrul din Parcul Central din Târgu Jiu (lângă Buturugă) va găzdui cea de-a doua sesiune de mentorat folk, avându-l ca invitat special pe Emeric Imre, una dintre cele mai iubite și autentice voci ale folkului românesc contemporan.
Participanții – copii, tineri și adulți – vor avea ocazia să învețe direct de la artist două piese emblematice din repertoriul său: „Nebun de alb” și „Jurământ”. Pe lângă exerciții de acompaniament și interpretare vocală, sesiunea va oferi și un cadru de dialog despre creație, emoție și experiența artistică.
„Participarea este gratuită, iar cei interesați sunt rugați să aducă propria chitară. Evenimentul este deschis tuturor celor cu cunoștințe minime de acompaniament. Versurile pieselor care vor fi studiate sunt disponibile pe canalele oficiale de comunicare ale organizatorilor”, a anunțat Școala Populară de Arte din Târgu Jiu.
Activitatea face parte din programul Festivalului Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, care se va desfășura anul acesta în perioada 8-10 august 2025, la Târgu Jiu, cu sprijinul Ministerului Culturii, în calitate de finanțator principal.
Organizatori: Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, și Asociația APLOMB.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.