Doi șoferi din comuna Polovragi au fost depistați, ieri dimineață, în timp ce transportau cu două autoutilitare, pe DC 22, lemne furate de la Ocolul Silvic Polovragi.
,,La ora 05:10, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei autoutilitare care se deplasa pe DC 22, iar din primele verificări a reieșit faptul că vehiculul era condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Polovragi. În urma controlului auto efectuat s-a stabilit că acesta transporta material lemnos, lemn de foc, de esență fag, tăiat în bocuri, în cantitate de 3 metri cubi, în valoare de 878 de lei.
În continuarea verificărilor, în prezența a doi lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Polovragi, polițiștii s-au deplasat în punctul UP 2 Olteț, unde au stabilit că materialul lemnos depistat în autoutilitară provine din arbori exploatați și aparține Ocolului Silvic Polovragi, fiind lăsat în custodia celor din urmă”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
După câteva minute, în jurul orei 05.45, polițiștii din Novaci au oprit o altă autoutilitară, pe DC 22, la volanul căreia se afla un bărbat de 66 de ani, din comuna Polovragi. ,,În urma controlului auto efectuat s-a stabilit că acesta transporta material lemnos sub formă de buștean, din specia frasin, în cantitate de 1,34 metri cubi. În continuarea verificărilor, în prezența a doi lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Polovragi, polițiștii s-au deplasat în punctul numit Concasor UP 2 Olteț, unde au stabilit că materialul lemnos depistat în autoutilitară provine din arbori doborâți de fenomenele meteorologice și aparține Ocolului Silvic Polovragi”, a mai declarat Ioana Nanu. În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de arbori, cercetările fiind continuate.
L.F.







































