Urmare a fenomenelor meteo (vijelii, intensificări ale vântului) înregistrate în seara zilei de 26.07.2025, pe raza județului Gorj, au fost sesizate 14 întreruperi ale energiei electrice, în mai multe localități. În prezent se lucrează intens pentru reparații rețele în zona Târgu Jiu, cu 8 echipe, în zona Motru și Rovinari, cu 3 echipe, în zona Târgu Cărbunești se lucrează cu 4 echipe. În plus, de lucrează cu echipe suplimentare de la o firma prestatoare de servicii, arată Prefectura Gorj într-un comunicat de presă.
De altfel, aseară, angajații secțiilor de drumuri naționale din subordinea DRDP Craiova au acționat pe toate sectoarele de drum național afectate de fenomenele meteo extreme înregistrate în cursul zilei de astăzi.
Circulația rutieră a fost blocată pe DN 66 – Defileul Jiului, în zona km 100, din cauza unui copac rupt de furtună, care a căzut pe partea carosabilă și a antrenat și un stâlp de energie electrică.













































