Sunt glasuri care vorbesc despre «lecţia postirii» sau «lecția la vremea postirii», care ne duce la un înțeles lumesc şi autentic omenesc, dar, Dumnezeu «trage cu ochiul» spre noi și vede lista cumpărăturilor noastre… de post, apoi zâmbește când ştie că pentru săraci nimic nu pare schimbat, deoarece, foamea le e hrană și El știe că în lipsurile lor şi săracii sunt bogați! Cel Preaînalt nu este înlocuit de nici un idol și le poate dărui ziua ce vine, silnicia lor parcă rodește în nădejde, nu în averi, iar, cel din urmă rod este întâlnirea cu El. Îi vedem toți și deseori le căutăm protecția sau, pur și simplu, dacă privesc spre noi, sunt suficienți loruși. De multe ori, nici nu ne privesc în ochi ori, când apucă să o facă, se tem să nu fie banii «agonisiţi» mai importanți decât ei, decât viața lor. Bogaţii, în schimb, se ascund sub anonimatul sponsorizării, alții, dimpotrivă, fac mult zgomot pentru nimic, deoarece, li se pare că dacă ajută pe cineva, dacă pot construi în jurul lor aura aceea care «manageriază» admiraţia gen Becali, au ajuns într-o lume mai bună, fiindcă se consideră că sunt oameni buni, dar scapă din vedere deseori că bogăția îi însingurează, îi transformă în oameni a căror valoare, inclusiv în ochii lor, se rezumă la cifra de afaceri! Înaintea Lui Dumnezeu, însă, ei sunt atât de săraci pentru că nu au decât bani, încasări și datorii deopotrivă, dar, așa au învățat să-și măsoare viața personală!
Să acumulăm ceva cu adevărat folositor şi plăcut Lui Dumnezeu!
De multe ori, bogaţii declară cu emfază că muncesc mult, gândind că între săraci și bogați, arătându-ne ceea ce sunt, hotărăsc atât de simplu, că unde-i moarte, nu-i tocmeală! Dar, o spun atât de tranşant, fără a ști clipa și icoana reală a dreptei judecăţi, chiar dacă bogăția lor se măsoară în mult mai mult decât raportările financiare. Desigur, ca să-ţi vezi copiii crescând și să știi că nu le-ai lipsit, să îngădui oamenilor să se bucure de zâmbetul tău nefățuit în priviri de circumstanță și să-i onorezi cu prietenia reală, să faci din munca ta și din oamenii tăi locul întâlnirii cu Dumnezeu e una dintre soluții, dar, a nu ne îngriji de cele ale vieții, nu este un îndemn la lenevie, ci, e rugămintea lui Dumnezeu de a nu uita că suntem oameni, că nu suntem cifre și solduri, ci, oameni cu probleme de viaţă, cu sufletul înveșnicit de iubirea Celui Preaînalt! Cu siguranţă că «lecția la vremea postirii» ne învaţă că trebuie să medităm cu aplecare sufletească la ceea ce ne spune Sfântul Vasile cel Mare, care fiind întrebat, care bogat se va mântui, răspunde mai simplu decât s-ar aștepta unii: acela care se va pocăi! Nu banii ne rup de Dumnezeu, ci orgoliul născut din ei, lipsirea de autenticitate a vieții cotidiene și aiuritoarea performanță de a nu avea nimic, atunci când ni se pare că avem totul! Pocăința nu ne strică niciunuia, mai ales atunci când încercăm să fim oameni! Poate că scopul vieții noastre nu e acela de a separa și de a spune că tot ceea ce e material e rău, iar ce e spiritual e bun, pentru că, altminteri, înseamnă că până și creația lui Dumnezeu e rea, fiind în parte materială. Dar, lumea este dată ca omul să o cunoască, nu dispunând de ea doar ca un proprietar, ci, căutând să o transfigureze, iar, în loc să fim preocupați exclusiv de înmulțirea bogățiilor materiale trecătoare, suntem creaţi de Dumnezeu ca servindu-ne de cele materiale, să ne adâncim în cele duhovnicești, mai ales că bucuria de cele pământești este un lucru atât de mărunt în fața bucuriilor duhovnicești! Prin ştirile comerciale care sunt difuzate pe toate canalele mediatice cu nonşalanţă şi care sunt menite să ne sprie şi să ne îngrijoreze semănând frica în suflet, pentru că au nevoie de ajutor copiii cu boli grave, că părinții sunt în pericol să-și piardă casa, că infractorii sunt lăsaţi liberi, că se produc violuri, că se fură de toate, că se amplifică propaganda de război, că violenţa şi drogurile din şcoli nu pot fi stăvilite, în această perioadă de criză politică şi socială se înmulțesc necazurile, așa că uneori ajungem imuni la excesul solicitărilor de ajutor. În multe situaţii, nu este vorba numai despre milostenie, ci, despre îngrijirea sufletului, mai ales că o astfel de îngrijire nu se face satisfăcându-ne zilnic dorințele în ceea ce privește mâncarea variată, băutura, jocurile, distracțiile de tot felul, excursiile și tot ceea ce punem la un loc în categoria divertismentelor colorate, pentru că timpul trece parcă mai repede, dar pentru suflet, avem prea puțin timp să acumulăm ceva cu adevărat folositor şi plăcut Lui Dumnezeu!
Este necesară acordarea dreptului de a fi lăsaţi să trăim în pace!
La vremea sfârşitului de an calendaristic, ni se pare că muncim extrem de mult și apoi dorim ca în scurtul timp liber să ne relaxăm sau, dacă se poate, să profităm fără discernământ de cele accumulate, iar, în acest cerc vicios în care vorbim despre: muncă, timp liber, bani pentru Sărbătoarea Crăciunului, rate pentru casă, mașină, aparatură și altele, sufletul secătuiește nehrănindu-se cu adevărat în atmosfera cântecelor de colinde! Devine tot mai asiduă acumularea de cunoștințe care uneori devine un scop în sine, fără ca înțelepciunea să ne apropie de Dumnezeu, fiindcă sufletul nu trăiește cu mâncare, băutură, bani și veselie și nici măcar cu sete de cunoaștere, ci cu rugăciune, bunătate, iar, pe lângă tate acestea, cu un timp dedicat grijii pentru sine și pentru Dumnezeu. De fapt, ne facem socoteli cu un timp pe care noi nu îl avem cu certitudine şi nu ştim când încheiem socotelile cu viața aceasta pământească! Putem strânge mult sau puțin, putem lăsa totul moștenire copiilor noștri sau altor persoane dragi, dar, cu siguranță, nu putem lua cu noi, dincolo, nimic din cele acumulate! Timpul prielnic Iubirii Lui Dumnezeu se câștigă investind în bunătate și nu în căutarea dreptăților pământești, căutând soluţii împărțirii moștenirilor și averilor, iar, dacă nu ne trezim din această iluzie pământească, ajungem blocați în sărăcia cea de toate zilele! Poate că este necesar să ne întrebăm, dacă noi, creştinii, după două milenii de propovăduire a învăţăturii Mântuitorului Hristos, ne-am ridicat cu ceva deasupra concepţiei strâmbe şi înguste a fariseilor, cu privire la aproapele nostru. Astăzi, când strigătul celui ce suferă ne cheamă să-i privim faţa şi viaţa, trebuie să vedem că faţa lui este faţa noastră, chipul lui este chip de om, chiar dacă, din cauza sărăciei este desfigurat, dar în ultimă instanţă, el este un chip de om în care bate cu putere o inimă şi un cuget în care pâlpâie un licăr de raţiune, când îşi cântăreşte acum toată nenorocirea, când îşi trăieşte toată durerea. În loc de concluzie, să privim cu atenţie şi cu dragoste chipul şi viaţa acestor oameni apăsaţi de necazuri şi de lipsuri şi ne vom cutremura! Lumea de astăzi este un nesfârşit drum al urcuşului dintre Ierusalim şi Ierihon, pe care zac cei mai mulţi dintre semenii noştri, cu precizarea că sunt mai puţini cei care se pleacă cu dragoste şi compasiune asupra lor! De aceea se zbate lumea noastră în mizerie, sărăcie şi întuneric, pentru că este lipsită de milostivire şi empatie. Să avem, deci, pentru fiecare suferind, multă milostenie, ca să-i alinăm rănile sufleteşti şi trupeşti, pentru cel amărât o vorbă de mângâiere, pentru cel sărac o bucată de pâine, pentru cel neştiutor un sfat bun, pentru cel năpăstuit o mână de ajutor; pentru cel rătăcit un îndemn din inimă curată! Cred că a sosit vremea ca idealul despre care vă vorbesc să fie cumva transpus în realitate şi sunt convins că o asemenea situație, dacă ar atinge o masă critică, ar intra probabil în conflict cu statul actual, dornic de intruziune cât mai adâncă în viețile oamenilor. De asemenea, sunt convins și mai mult că o transpunere în realitate a acestei idei, ar fi singura șansă de ridicare rapidă a neamului nostru! Trebuie găsită o cale de mijloc ce poate să împace segmentele vulnerabile ale societăţii, pentru că suntem în situația în care statul a ajuns să ne acapareze abuziv viețile, astfel încât dorința naturală de libertate a propriei conștiințe, nu mai este respectată, iar,în aceste condiții este mai mult decât necesară acordarea dreptului de a fi lăsaţi să trăim în pace!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
