În această după-amiază, începând cu ora 16:00, Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu va găzdui cea de-a XIX-a ediție a Coralei Gorjene „Stelian Florescu”, un eveniment devenit deja reper cultural al sfârșitului de an în județul Gorj.
Festivalul celebrează atât tradițiile de iarnă și colinda românească, cât și muzica corală clasică, reunind pe aceeași scenă grupuri și formații vocal-corale din întreaga regiune și nu numai.
Organizatorii au precizat că ediția din acest an va avea loc doar marți, 9 decembrie 2025, și nu pe parcursul a două zile, așa cum fusese inițial anunțat în regulament. Evenimentul, cu caracter de concurs, va fi evaluat de un juriu format din personalități marcante ale vieții culturale și muzicale, care va analiza acuratețea interpretării, calitatea repertoriului, expresivitatea artistică și ținuta scenică a participanților. Membrii juriului au, de asemenea, posibilitatea de a redistribui sau cumula premiile, în funcție de nivelul artistic și prestația concurenților.
Festivalul poartă numele profesorului Stelian Florescu, reputat pedagog și dirijor, care a format generații de tineri pasionați de arta corală și a colaborat îndelung cu instituțiile culturale gorjene, lăsând o moștenire repertorială și educațională de excepție. Prin acest festival, amintirea și contribuția sa în domeniul muzicii corale continuă să fie celebrate anual.
Ediția din acest an este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Colegiul Național „Spiru Haret”.
Festivalul Corala Gorjene „Stelian Florescu” rămâne astfel un punct de întâlnire al artei și tradiției, continuând să inspire generații de interpreți și public, în spiritul valorilor muzicale și educative lăsate de profesorul Stelian Florescu.
Izabella Molnar










































