Discuția despre cele 16,6 miliarde de euro pe care România le poate accesa prin programul european SAFE a fost rapid simplificată până la caricatură: arme, rachete, elicoptere, cifre amețitoare. În realitate, această finanțare nu este despre echipamente. Este despre maturitatea noastră ca stat și despre capacitatea industriei românești de apărare de a ieși, în sfârșit, din logica dependenței.
De prea mult timp, România cumpără securitate fără să construiască suveranitate tehnologică. Plătim pentru sisteme moderne, dar rămânem captivi în relația de client: când apare o problemă, așteptăm piese, specialiști, aprobări din afara țării. Fără mentenanță internă, fără capacități de dezvoltare și adaptare, orice achiziție, oricât de performantă ar fi ea, devine o vulnerabilitate mascată.
Programul SAFE deschide o ușă rară: aceea de a lega securitatea națională de dezvoltarea reală a industriei românești de apărare. Nu doar linii de asamblare simbolice, ci centre de mentenanță, inginerie, integrare de sisteme, software și logistică. Asta înseamnă locuri de muncă bine plătite, cariere tehnice solide și, mai ales, păstrarea competenței în țară.
Dar aici apare întrebarea incomodă, pe care discursul oficial o ocolește: cine conduce aceste procese? Există o îndoială legitimă că o parte din managementul și structurile tehnice ale companiilor românești implicate sunt depășite de complexitatea acestor proiecte. Ani întregi de subfinanțare, politizare și management de avarie nu dispar printr-o simplă alocare de fonduri.
SAFE nu este doar o oportunitate, este un test de stres. Va arăta rapid cine poate livra, cine înțelege standardele europene, cine știe să gestioneze proiecte multinaționale și cine a rămas blocat într-o mentalitate de altă epocă. Fără o schimbare profundă în resursa umană managerială și tehnică, miliardele vor trece prin industrie fără să lase valoare durabilă.
În același timp, SAFE poate deveni catalizatorul unei resetări necesare: atragerea tinerilor ingineri, conectarea reală cu universitățile tehnice, profesionalizarea managementului, apariția unei noi generații de lideri industriali care să gândească în termeni de performanță, nu de supraviețuire.
Securitatea nu se reduce la achiziții. Ea înseamnă capacitatea de a întreține, adapta și dezvolta ceea ce cumperi. Înseamnă oameni competenți și decizii responsabile. Dacă România va înțelege acest lucru, programul SAFE poate marca începutul unei industrii de apărare moderne. Dacă nu, va fi doar încă o listă de contracte bifate.
Iar acest lucru nu ține de Bruxelles. Ține exclusiv de noi.
Dragoș Ionică
