Mai puțini directori în conducerea CEO

240

De o bună perioadă de timp, Directoratul CE Oltenia funcționează cu doar trei membri, Dan Iulius Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu. Acționarii vor oficializa diminuarea funcțiilor de conducere, în ședința din septembrie, așa cum a cerut Ilie Bolojan cu privire la companiile de stat.

Potrivit modificărilor și actualizării Actului Constitutiv al CE Oltenia, Directoratul companiei va fi format din trei membri în loc de cinci cum a fost până de curând.
,,Directoratul este numit şi revocat de Consiliul de Supraveghere. Directoratul va fi format din 3 membri. Un membru al Directoratului va fi numit Preşedinte al Directoratului. Primii membri ai Directoratului vor fi numiți de Consiliul de Supraveghere în prima ședință care va avea loc ulterior înregistrării Societății în registrul comerțului, cu observarea prevederilor Secțiunii”, se arată în Convocatorul ședinței din 11 septembrie a acționarilor. În aceeași ședință, se va stabili că acționarii vor putea vota și de la distanță deciziile supuse aprobării: ,,Fiecare convocare în legătură cu Adunarea Generală a Acționarilor va specifica ziua, ora şi locul şedinței, ordinea de zi care va specifica toate subiectele dezbătute la ședinţă și deciziile care vor fi propuse spre aprobare la ședinţă, precum și data pentru a doua ședință, în cazul în care şedința convocată nu poate fi ținută. Dacă pe ordinea de zi figurează numirea membrilor consiliului de supraveghere, convocatorul va preciza că lista cuprinzând informații referitoare la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de membru al consiliului de supraveghere se află la dispoziția acționarilor, putând fi consultată și completată de aceștia. Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va cuprinde textul integral al propunerilor. În cazul în care se asigură și participarea prin mijloace electronice de comunicare la distanță, convocatorul cuprinde si descrierea procedurilor care trebuie urmate de acționari pentru a participa și vota online în adunarea generală”, se mai arată în documentul menționat.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.