-2.4 C
Târgu Jiu
marți, 3 februarie 2026

Mamele aflate în concediu de creștere a copilului ar putea fi scutite de plata CASS

26

Părinții aflați în concediu de creștere a copilului ar putea beneficia de scutirea de la plata contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS), potrivit unei propuneri anunțate de ministrul Muncii, Florin Manole.

Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de inițiative propuse de PSD în cadrul coaliției de guvernare, care vizează sprijinirea familiilor cu copii, dar și a pensionarilor.

Ministrul a explicat că eliminarea CASS pentru indemnizația de creștere a copilului ar urma să se aplice unui număr de peste 147.000 de beneficiari.

Impactul bugetar estimat al măsurii este de aproximativ 560 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta venituri pe care statul nu le-ar mai încasa.

„Eliminarea CASS la indemnizația de creștere a copiilor este o reparație necesară, nu un privilegiu”, a declarat Florin Manole.

Acesta a subliniat că procentul de 10% reținut lunar pentru CASS se resimte direct în bugetul familiilor cu copii mici.

Potrivit ministrului, cea mai mică indemnizație de creștere a copilului este, în prezent, de 1.651 de lei, ceea ce înseamnă o pierdere lunară de aproximativ 165 de lei pentru părinți.

„Acești bani înseamnă mai puțină hrană, mai puține haine, medicamente sau scutece pentru cei mici. Pentru o mamă care trăiește doar din această indemnizație, orice leu contează”, a precizat Manole.

Ministrul Muncii a mai spus că nemulțumirile părinților sunt bine cunoscute autorităților, fiind reflectate în numeroasele petiții transmise către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și către alte instituții ale statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.