Juniorii U14 de la CSM Târgu Jiu au câștigat titlul de vicecampioni național la CN de baschet 3×3. Horia Sgondea, Radu Pescaru, Tudor Crîngulescu și David Marin au făcut parte din lotul alb-albaștrilor la competiția desfășurată în București. După un eșec (ABC Leii București, 5-10) și un succes (ACS KSE Târgu Secuiesc, 16-3) în Grupa A, gorjenii au trecut de CSS Tulcea (7-6). Aceeași echipă din capitală i-a învins în ultimul act, cu 14-6.
,,Încheiem sezonul juvenil cu o performanță notabilă a acestor băieții în campionatul de 3×3. După calificarea în premieră la Turneul Final 5×5 U14, iată că vine acest titlu de vicecampion naționali de 3×3. Vreau să-i felicit pe această cale pentru performanța obținută, o premieră pentru secția juvenilă a clubului și anume clasarea pe podium a unei echipe de juniori într-un Campionat Național. Cred că puteam chiar să câștigăm această competiție, dar acesta trebuie să fie un imbold și un obiectiv pentru sezonul viitor. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc și părinților care au fost mereu aproape și i-au susținut în tot acest sezon”, a declarat Claudiu Alionescu, directorul sportiv al secției de baschet.
Întrecerea baschetbalistică a avut loc la finalul săptămânii trecute.
Cătălin Pasăre







































