Membri ai Clubului Rotary din Târgu Jiu, în vizită la prietenii rotarieni din Chișinău

264

La sfârșitul acestei veri, respectiv în perioada 28-31 august a.c. un grup de membrii ai Clubului Rotaru din Târgu Jiu, împreună cu membrii ai familiilor lor și câțiva prieteni, s-au deplasat în Republica Moldova, unde, printre altele, s-au întâlnit și cu prietenii lor rotarieni și familiile acestora din Chișinău.
De menționat faptul că mobilul principal al deplasării rotarienilor târgujieni la Chișinău a fost dorința lor de a fi alături de prietenul și colegul lor de club, artistul plastic Mihai Țopescu, la vernisajul expoziției sale din capitala Moldovei, intitulată „Pădurea Paradisului”.
Însă prietenii lor moldoveni din cadrul Clubului Rotary Chișinău, aflând de această deplasare s-au oferit să-i primească în „ospeție” pe prietenii lor gorjeni. Și prima întâlnire a membrilor celor două cluburi a avut loc în fastuosul hol de la intrare în Muzeul Național de Artă al Moldovei, loc în care de fapt, urma să aibă loc și vernisajul expoziției artistului plastic Mihai Țopescu, care este membru de onoare al Clubului din Târgu Jiu. După ce membrii celor două cluburi s-au cunoscut, au discutat și împreună au vizitat expoziția maestrului Țopescu, după care s-au alăturat publicului și au luat parte vernisajul acesteia.
De menționat faptul că expoziția artistului Mihai Țopescu, a fost foarte bine primită la Chișinău, iar din alocuțiunea gazdei, domnul Tudor Zbârnea – director al Muzeului Național de Artă al Moldovei, a rezultat că dumnealui personal a făcut mai multe demersuri pentru a-l avea pe maestru la Chișinău, iar disponibilitatea acestuia și implicarea curatorului expoziției, criticul de artă Adina Rențea, expoziția a fost posibilă.
De remarcat că la vernisajul acestei expoziții a fost prezent și domnul Vlad Vornic – secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, iar maestrul Mihai Țopescu a primit, din partea Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, medalia „Mihai Grecu”, ce i-a fost înmânată de către vicepreședintele uniunii, Dumitru Bolboceanu.
După câteva tururi ale expoziției și încheierea evenimentului de vernisaj a acesteia, membrii celor două Cluburi Rotary, au mers împreună spre un spațiu mirific situat în centrul capitalei Moldovei, în apropierea muzeului unde avusese loc vernisajul, pentru o întâlnire și o cina prietenească. Locația a fost aleasă și asigurată de către președinta Clubului Rotaru Chișinău Silvia Volosatîi, care din păcate nu a putut lua parte la această reuniune, datorită stării sale de sănătate, fiind înlocuită cu brio de către prietenele sale Gaia Pânzaru și Zinaida Jioară.
Am specificat că reuniunea a avut loc într-un spațiu mirific, deoarece, deși accesul nostru s-a realizat printr-un local, locația respectivă a fost o casă tradițională, mobilată cu obiecte strămoșești, cu țesături tradiționale pe pereți și pe podea, cu sobele și paturile strămoșești, asemănătoare cu cele ale noastre, chiar și gorjenești. Chiar și sub scara din lemn pe care se urca spre tinda casei, se aflau lemne de foc.
Reuniunea celor două cluburi a debutat prin alocuțiunile reprezentaților acestora și prin înmânarea fanioanelor cluburilor precum și a unor obiecte tradiționale care să amintească de această întâlnire. Din partea Clubului Rotary Târgu Jiu, a fost înmânat prieteniilor din cadrul Clubului Rotary Chișinău volumul autorului acestor rânduri, intitulat „Rotary Club Târgu Jiu. Două decenii de activitate”.
În cadrul reuniunii membrilor celor două cluburi s-au discutat foarte multe aspecte ale activității rotariene precum și despre posibilele colaborări și acțiuni comune. De asemenea în timpul reuniunii, în fapt cele două cluburi au sărbătorit, în avans, Ziua Limbii Române, care în Republica Moldova este sărbătorită, anual pe data de 31 august, încă din anul 1990.
O reuniune cu adevărat frățească, din care eu personal am înțeles foarte multe lucruri asupra cărora planau anumite neclarități. În timpul reuniunii s-a servit și o cină tradițională moldovenească.
La reuniunea comună a celor două cluburi, grupul de rotarieni târgujieni a fost compus din: Ana-Daria Ionescu-Haidău – președinte; Diana Negotin – secretar, Dumitru Mărgeloiu – Past President și Asistent al Guvernatorului, Rhiana-Ioana Hoară – președinta Clubului Interact Târgu Jiu, Ramona Petrică și Victor Troacă.
Cu acest prilej clubul din Târgu Jiu a lansat prietenilor lor chișinăuani invitația de le face o vizită în orașul lui Brâncuși cât mai curând posibil.
Ziua următoare, tot prin grija Clubului din Chișinău, grupul de rotarieni târgujieni s-a deplasat și a vizitat Cramele Cricova, după care, ghidați de doamna Olga Mardari – profesor, poet și artist plastic, grupul a vizitat Complexul Muzeal-Arheologic Orheiul Vechi – Butuceni. La cina de seară, poeta Olga Mardari a înmânat prietenilor săi câte un exemplar, cu autograf, din volum său de versuri intitulat „Albul se așterne curat…”
Momente interesante și deosebite petrecute de membrii celor două cluburi din Târgu Jiu și Chișinău care cu siguranță că au deschis căile de comunicare și de colaborare viitoare în interesul comunităților în care acestea activează. Aceasta, cu atât mai mult, pentru că din punct de vedere organizatoric, cluburile rotary din România și Republica Moldova formează în cadrul Rotary International, un singur district care are denumirea ”Districtul 2241 – România și Republica Moldova.
Victor Troacă, Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.