Mii de tineri, în prima seară a Festivalului Berii

177

Câteva mii de persoane, în cea mai mare parte tineri, au participat seara trecută la Festivalul Berii, un eveniment organizat de o societate comercială în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, în zona Narciselor.

Artistul invitat în prima seară a festivalului și care i-a atras pe tineri a fost Yny Sebi, iar reprezentanții municipalității se declară mulțumiți de participare, mai ales că numărul mare de spectatori nu s-a lăsat intimidat de reprizele de ploaie.

Pentru organizarea evenimentului nu s-au alocat bani de la bugetul local, iar Primăria Municipiului Târgu Jiu a anunțat că rămâne deschisă colaborării cu societățile care doresc să se implice pe viitor în astfel de proiecte.

Festivalul continuă și în această seară cu participarea unor artiști apreciați de public. Vor urca pe scenă Florin Mitroi, Roxana Puican, Ion Drăgan și Octavia Hetea.

Concertele încep în fiecare seară la ora 19:00 și se încheie la 23:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.