Pentru ca o sărbătoare creştinească să capete ecou şi rezonanţă în sufletul omului, însăşi Maica Domnului, înaintea căreia mă înclin şi mă rog cu smerenie întotdeauna, ne cheamă și ne îndeamnă să îi auzim cuvintele, spunând: „Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El” (Luca 1: 49-50), pentru că de multe ori, Născătoarea de Dumnezeu vorbește despre compasiunea și mila lui Dumnezeu față de toți oamenii evlavioși care se tem de Dumnezeu. „Mila Lui (a lui Dumnezeu) nu este numai asupra mea, ci asupra tuturor celor care se tem de El”, Mama noastră a tuturor, Maica Luminii se preînchipuie pentru desăvârșirea creștinilor întru Hristos! Această plinătate a cunoașterii și iubirii lui Hristos a fost cunoscută doar de Pururea Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu Maria, care a devenit Maica Domnului, a Cuvântului Hristos și așa cum spune imnograful: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Fecioară Maică a lui Dumnezeu, Mireasa nenuntită, Domnul este cu Tine. Roagă-te Fiului tău și Dumnezeului nostru pentru mântuirea sufletelor noastre și pacea regiunii noastre încercate! Multe lucruri avem de învăţat de la sfinţi, fiindcă trebuie să ştim ce cerem şi să credem că vom dobândi ceea ce vom cere, dacă avem credinţă! Sfânta Evanghelie ne arată cât de importantă este virtutea credinţei, deoarece, credinţa alături de nădejde şi iubire îl apropie pe credincios prin intermediul harului dumnezeiesc, de izvorul vieţii religioase, de Dumnezeu. Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute şi în acest fel, ea devine baza de unde se porneşte spre cele nădăjduite! Sfântul Chiril al Ierusalimului spune despre credinţă că este ochiul care luminează întreaga conştiinţă şi naşte înţelegerea, după cuvintele prorocului Isaia: «Dacă nu veţi crede, nici nu veţi înţelege» (Isaia 7, 9). Credinţa le deschide oamenilor inima şi mintea înainte să le deschidă ochii, le descoperă harul Său, pentru a-L putea înţelege! Ei văd cu ochii sufletului, că Hristos este Cuvântul întrupat prin care omul se poate întâlni cu Dumnezeu, de aceea, credinţa după har lucrează cele ce sunt mai presus de om, iar cel care are această credinţă se regăseşte în cuvintele Mântuitorului Hristos!
Duhul Sfânt desăvârşeşte taina mântuirii!
Prin jertfa Sa pe Cruce, Iisus Hristos îl răscumpără pe om, iar Duhul Sfânt desăvârşeşte taina mântuirii, aşa că după Înviere, Fiul cu linişte la ceruri Se înalţă, iar Duhul Sfânt, ca un vifor ce vine repede pe pământ Se revarsă peste mulţimea credincioşilor, mai ales că uşile cele închise se deschid, pescarii devin Apostoli, cei fricoşi se îmbărbătează, inimile se încredinţează, minţile se luminează, limbile propovăduiesc fără teamă, paşii solilor pornesc la drum, deoarece Cuvântul vieţii cu tărie se vesteşte, când uliţele se umplu iarăşi de freamăt! Astfel, Ierusalimul din nou se cutremură, arhiereii se mânie pe pescari, bătrânii se întristează pe galileeni, cărturarii iarăşi vor să facă sfat, templul iarăşi tresare şi toate se regăsesc în metanoia care se teologhiseşte. Dacă ne întrebăm, pentru ce se tulbură Ierusalimul şi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii şi templul lui Solomon, vom afla că în felul acesta se împlineşte sorocul făgăduinţei. Când se coboară pe pământ Duhul Sfânt, Mângâietorul, în chip de limbi de foc, cerul din nou se coboară pe pământ şi văpaia Duhului Se revarsă peste tot ca o lumină de foc. Din măreţia Duhului Sfânt, pescarii galileeni devin apostolii lumii, tainele credinţei se desluşesc spre înţeles omenesc şi fiinţial, crucea se înalţă, Biserica se întemeiază, sămânţa cuvântului se seamănă, neamurile se apropie, păgânii se îmblânzesc, străinii se întorc, cei pierduţi se află, copiii iarăşi vin acasă smeriţi şi iubitori de glie! În felul acesta, neamurile devin popor ales, zeii Olimpului se sfărâmă, capiştile se prăvălesc în uitare, cezarii aud de Hristos, înţelepţii vor să-i audă pe acesi pescari din Marea Galileii că sunt propovăduitori ai învăţăturilor Domnului! Duhul sfânt coboară cuvântul vieţii şi toţi ascultă, toţi cred, toţi se bucură cu bucurie negrăită! Numai Ierusalimul singur se tulbură din nou, fiindcă s-a tulburat de când S-a născut Hristos în Betleem! S-a tulburat când a înviat Iisus din morţi şi apoi S-a tulburat şi atunci când S-a coborât peste apostoli Preasfântul Duh! Fariseul din zilele noastre, nu mai vrea să audă de Hristos, se ruşinează de ceea ce a făcut, dar nu se smereşte, se tulbură, dar nu crede, se mânie, dar în zadar se aprinde! Aproape toţi oamenii lumii de azi, îi ascultă pe pescarii de oameni, numai Ierusalimul se tulbură, evreii se îndoiesc, numai templul rămâne neclintit! Constatăm cu surprindere că cei vestiţi în cuvinte de hulă, iarăşi hulesc, iarăşi împotrivă grăiesc, iar, în timp ce toate marginile lumii cred, iar fiii lui Israel se spăimântă şi se miră zicând unul către altul: «Ce va să fie aceasta?» (Fapte, 2, 12), pentru că mulţi îl ascultă pe Petru grăind, iar ei în bătaie de joc zic până în ziua de astăzi, că sunt plini de must (Fapte 2, 13). Dar, mustul fierbe şi vin nou se face, iar, vântul se porneşte şi vifor mare devine, tocmai pentru că scânteia cea mică se aţâţă şi văpaie de foc se face, când izvorul cel mic se porneşte şi şuvoi de apă iute ajunge1
Nimic din ceea ce este omenesc, nu va putea să oprească pe Duhul Sfânt să vină pe pământ!
În lumea de astăzi, schimbările vin cu multăre peziciune, dar, nu întotdeauna sunt benefice, pentru că nu se ştie, cine va opri vântul să nu sufle, scânteia să nu se aprindă sau izvorul de apă să nu curgă la vale, aşa cum nimic din ceea ce este omenesc, nu va putea să oprească pe Duhul Sfânt să vină pe pământ! Ierusalimul se tulbură, dar în zadar se tulbură pentru că e prea târziu, deoarece umbra Legii vechi apune şi o altă lege se vesteşte la orizontul cerului! Vechiul templu se părăseşte şi alături de el Biserica nouă şi veşnică se înalţă ca o Biserică vie, Biserică măreaţă, aleasă şi frumoasă, Biserica Creştină! De acum, în zadar se nedumereşte Sionul, la cât de preaslăvite sunt tainele lui Dumnezeu! Pentru că adie uşor vântul păcii, putem înţelege, ce lucruri minunate s-au petrecut în ultima vreme în Ierusalim, când s-au întâlnit faţă în faţă două biserici, două praznice, două legi, două feluri de credincioşi. Multă lume constată că astăzi, toate cu foc se botează, toate se schimbă, toate se înnoiesc, toate din nou se nasc, iar, la această mare transformare a lumii contribuie numai Dumnezeu şi omul, cerul şi pământul, Duhul şi materia. Întotdeauna, Dumnezeu dă Duhul şi omul dă inima, Dumnezeu aţâţă focul şi omul suflă văpaia, Dumnezeu dă vinul şi omul dă vasul, pământul dă apa, Cerul dă pe Duhul Sfânt. Când se propovăduieşte credinţa, lumea dă pescarii, Dumnezeu dăruieşte darul apostoliei, omul tâlcuieşte cu mintea, iar Dumnezeu revarsă peste ea Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii pentru a fi pace! În concluzie, omul dăruieşte inima şi Dumnezeu o umple pe ea de Duhul temerii de Dumnezeu, iar Dumnezeu pogoară asupra lui Duhul sfinţeniei şi al puterii, Duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe (Isaia 11, 2-3). Dacă e înţelept şi cu frică de Dumnezeu, omul dă tot ce are, Dumnezeu îi dă ceea ce îi lipseşte, omul dă tot ce poate, Dumnezeu îi dă ceea ce nu poate avea, pe Duhul Său cel Sfânt. În fine, omul dă pe cele de jos, Tatăl aduce pe cele de sus şi în acest fel Taina se săvârşeşte, minunea se împlineşte! Pentru că Duhul Sfânt face din păgâni, chiar buni creştini, din fricoşi alege mucenici, dintre cei slabi pe cuvioşi, din împăraţi face cerşetori şi din cei săraci ridică împăraţi, din capişti ruinate înalţă biserici măreţe, din oameni simpli alege prooroci şi sfinţi, pentru că Bunul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul!
Profesor Vasile GOGONEA
