Supremaţia ineluctabilei curgeri a timpului şi conotaţia imensităţii spaţiului cosmic deschid perspectiva unei filiaţii înre magia tibetanului Milarepa şi profunzimea creaţiei brâncuşiene, pentru a căuta să apropie mintea omenească de lumina proniei divine. Brâncuşi a reuşit să desluşească în întreaga lui viaţă o practică spirituală deosebită şi îndrumătoare, iar, mentorul său spiritual a fost marele yoghin poet tibetan Milarepa, care îl veghea şi îl îndruma din planul său astral. Dincolo de mărturisirile lui Brâncuşi consemnate în diferite discuţii despre magia practicii yoga, putem spune că însăşi interpretarea operei sale artistice relevă anumite cunoştinţe esoterice, cum ar fi folosirea proporţiei numărului de aur, toate fiind sintetizate în creaţiile sale remarcabile, ceea ce dovedeşte indubitabil că genialul sculptor a fost un creator inspirat de ezoterismul spiritual oriental şi în acest fel dovedindu-se realmente un iniţiat. Este adevărat că nu toate referirile despre Constantin Brâncuşi prezintă şi aspectele filiaţiei cu practica lui spirituală, însă, unii dntre apropiaţii sculptorului au relatat de multe ori că el practica yoga, apreciind influenţa spiritualităţii orientale asupra creaţiilor marelui artist, iar, în acest sens, Mircea Eliade aminteşte de mai multe ori despre filiaţia tibetanului Milarepa şi românului Constantin Brâncuşi. Se pare că în ultima parte vieţii sculptorului unii dintre prietenii săi apropiaţi au constatat că Brâncuşi ştia mult mai multe despre viaţa lui Milarepa, reperul său spiritual, motiv pentru care a fost supranumit şi «Milarepa din Montparnasse»”, în strânsă legătură cu numele cartierului parizian unde Brâncuşi îşi avea atelierul, din moment ce gorjeanul nostru devenise o legendă, iar în persoana lui se reflecta acea linişte tainică a unui început de «facere» a lumii! Devine interesant şi modul în care l-a desoperit Constantin Brâncuşi pe Milarepa, deoarece, se spune că în timp ce călătorea pe jos de la Bucureşti spre Paris, în 1903-1904, Brâncuşi a primit cadou de la un elveţian cartea «Milarepa – ses crimes, ses épreuves, son nirvana», în traducere liberă însemnând: «Milarepa: crimele sale, încercările, eliberarea spirituală», iar, atunci când ajunsese la Paris, avea impresia că a uitat cartea pe un raft. Dar, pentru că nimic nu e întâmplător, într-o zi, în timp ce era furat de gânduri şi frământat de întrebări existenţiale, s-a lovit de mobila din cameră şi în acel moment, cartea respectivă i-a căzut pe cap, acesta însemnând momentul în care destinul i-a schimbat întreaga existenţă, deoarece cartea conţinea autobiografia lui Milarepa şi cunoscutele sale imnuri spirituale.
„Gândeşte-te la cuvântul sacru «AUM», un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu”!
Tibetanul Milarepa, care a trăit între anii 1025-1135 a fost şi este până astăzi un personaj foarte iubit şi extrem de admirat în Tibet, ca dovadă că povestea vieţii sale este una dintre cărţile tibetane cele mai cunoscute şi mai apreciate, în pofida faptului că în viaţa lui a pornit într-o direcţie greşită, fiindcă a practicat magia neagră şi a făcut mult rău, chiar a omorât oameni, dar, în cele din urmă a reuşit ca printr-un efort uriaş să atingă eliberarea supremă în viaţa sa! Îndreptat pe calea cea bună, Milarepa a urmat o asceză extrem de severă pentru a compensa faptele rele şi a atinge starea de iluminare spirituală, astfel că şi-a câştigat renumele nu doar datorită realizărilor sale spirituale, ci şi datorită numeroaselor cânturi spirituale pe care le-a compus cu scopul de a ajuta fiinţele umane să ajungă cât mai repede la starea de eliberare spirituală, iar, în felul acesta, reperul spiritual al lui Brâncuşi a fost un ascet care şi-a transpus înţelepciunea în poeme de o inegalabilă frumuseţe şi de folositoare învăţătură. În ceea ce priveşte practica sa spirituală, Constantin Brâncuşi aminteşte despre două etape distincte în viaţa sa: una de tinereţe şi una spre sfârşitul vieţii sale, astfel că în cartea «Sfântul din Montparnasse» autorul Peter Neagoe aminteşte faptul că în scurtă vreme după ce a ajuns la Paris, sculptorul Constantin Brâncuşi a început să practice procedeele de «hatha yoga», iar, ultimii ani de viaţă au fost dedicaţi unei practici mistico-creştine, isihaste, despre care vorbeşte ulterior Tretie Paleolog. O serie de lucrări biografice menţionează faptul că una dintre tehnicile de meditaţie preferată de către Brâncuşi este «exerciţiul de respiraţie rostind ritmic cuvântul sacru OM», mai exact, fiind vorba despre mantra «AUM», cunoscută în tradiţia spirituală indiană şi asimilată cu «Logos»-ul Divin. În acest sens, o învăţa pe prietena sa Eileen Lane şi o sfătuia: „Gândeşte-te la cuvântul sacru «AUM», un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu! Imaginează-ţi cuvântul sacru «AUM» ca fiind Lumina atotputernică, dragostea Atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitatea mereu prezentă, cunoaşterea nelimitată. Consideră-l treapta cea mai înaltă pe care o va atinge conştiinţa noastră. Această stare poate fi atinsă numai îndepărtând din minte gândurile rătăcitoare, dorinţa neclară, stânjeneala! Asemenea celorlalte lucruri de preţ, eliberarea nu poate fi obţinută fără efort”, sublinia Brâncuşi.
„Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor”!
În opinia brâncuşiologilor, lumea orientală a exercitat o fascinaţie deosebită asupra lui Brâncuşi, ştiut fiind faptul că ajuns la Paris, marele sculptor a vizitat muzee, printre care şi muzeul «Guimet», unde era interesat de piesele orientale. În acest scop, Brâncuşi a fost fascinat de arta Asiei de sud-est şi de cea a Indiei, cu statuile specifice de bronz lustruit, găsind în arta simbolică orientală, la fel ca şi în folclorul românesc, unele sensuri profunde care stau la temelia creaţiei arhaice a popoarelor. Autorul atâtor opere nemuritoare a fost în felul său un tradiţionalist al artelor sacre şi unul dintre puţinii artişti care au menţinut principiile a ceea ce se numeşte artă a sacralităţii, iar, esenţa sa constă în a merge până la origini, până la sufletul cel tainic şi profund al existenţei, pentru că: „Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, spunea marele artist ca un trăitor al zilelor noastre! Se poate spune că Yoga a fost pentru Brâncuşi calea care l-a condus către esenţe şi chiar către simplitate, meditaţia yoghină l-a făcut să se întoarcă la simboluri pe care ulterior le-a transpus în opera sa. În concluzie, arta sacră brâncuşiană îl are în centrul ei pe Milarepa, acest mare învăţat evocat de mai multe ori de către Brâncuşi, ca un mare admirator al învăţăturilor sale. Milarepa este filiaţia dintre sculptorul genial Brâncuşi, nonconformist şi original, şi coordonatele artei moderne, mereu în căutarea adevărului şi a perfecţiunii în artă, chiar dincolo de acele dezamăgiri provocate de nerealizările sale! Într-un fel, întreaga creaţie a lui Constantin Brâncuşi este o filiaţie necontestată între sensibilitatea mediteraneană şi înţelepciunea orientală, aşa cum aprecia Carola Giedion-Welcker. Adevărate plăsmuiri în piatră sau bronz, operele lui Brâncuşi realizează o adevărată eliberare, o detaşare de forma corporalului, specifică filosofiei şi artei orientale, cu o trimitere directă la ascetul şi poetul tibetan Milarepa, deoarece Brâncuşi spunea fără ocol: „În India am găsit înţelepciunea mea! Păstrată sub ploile Occidentului şi stupidităţile Parisului: la paix et la joie”! (pacea şi bucuria). Ca urmare, nu numai arta iniţiatică, dar, şi meditaţia yoghină dedusă din practicile lui Milarepa sunt stări creatoare ale conştiinţei umane îndreptate în direcţii diferite: arta către domeniul manifestării sensibile, exterioare, iar, meditaţia către integrarea interioară a formelor şi a impresiilor simţurilor. Ca o filiaţie de la tibetanul Milarepa, arta şi meditaţia lui Brîncuşi se compensează reciproc, se întrepătrund şi se creează una pe cealaltă, iar, atunci când spiritualitatea este o forţă vie, fără îndoială că îşi găseşte o expresie naturală, firească şi spontană în artă, aşa cum ea însăşi devine o artă, precum şi arta, în cele mai înalte expresii ale creaţiei brâncuşiene, devine o revelaţie spirituală! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
