12.1 C
Târgu Jiu
marți, 7 aprilie 2026

Minor la volan, cu tatăl pe scaunul din dreapta

4

Un minor de 14 ani, din Peșteana Jiu și tatăl acestuia sunt cercetați de polițiști, după ce minorul a fost depistat la volan. În noaptea de duminică spre luni, polițiștii i-au făcut semn să oprească, însă adolescentul nu s-a conformat.

,,La data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 02. 10, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în flagrant delict un minor, de 14 ani, din Peșteana-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 în comuna Bâlteni, fără a deține permis de conducere. Minorul nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire efectuat de polițiști, a mărit viteza și a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 2 kilometri, după care a părăsit DN 66 și a rămas în pană pe un drum agricol. În momentul opririi, minorul a fost identificat pe locul conducătorului auto, iar în locul din dreapta față a fost identificat tatăl acestuia, de 39 de ani, din aceeași localitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.