Cei patru minori, căutați azi-noapte de polițiști, după ce au plecat de acasă și nu s-au mai întors, au fost găsiți în municipiul Târgu-Jiu. „După o noapte de căutări, în urma activităților desfășurate de polițiști, cei patru minori au fost identificați și încredințați D.G.A.S.P.C., urmând a fi efectuate verificări pentru stabilirea circumstanțelor dispariție”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
„Minorii au fost identificați. Au fost prezenți la sediul DGASPC Gorj, împreună cu organele de poliție și reprezentanții instituției noastre. În continuare se efectuează verificări de către ambele instituții, urmând a fi dispuse măsurile legale”, a declarat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Dispariția celor trei adolescenți de 17 ani și a minorului de 13 ani a fost anunțată azi-noapte de polițiștii din Târgu-Cărbunești.
„La data de 4 noiembrie 2025, ora 23.00, polițiștii din Târgu-Cărbunești au fost sesizați cu privire la dispariția a patru minori: Stroescu Cotojman Daria Petruța, de 17 ani, din localitatea Roșia de Amaradia, Magîlea Deni Iuliana, de 17 ani, din satul Ștefănești, Magîlea Gheorghe Ionuț, de 13 ani, din Ștefănești, Drăgan Ana Maria, de 17 ani. Cei patru minori au fost văzuți ultima dată împreună, la data de 4 noiembrie 2025, în jurul orei 14.30, în orașul Târgu-Cărbunești. Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea celor patru minori este rugată să anunțe cel mai apropiat polițist sau să apeleze numărul de urgență 112”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.









































