Mitropolia Olteniei organizează sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească

213

Cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, organizează luna viitoare sesiunea de examene pentru obținerea capacității preoțești.

Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor desfășura în perioada 1 – 19 septembrie 2025, candidații fiind așteptați să depună dosarele de înscriere la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei, situat în Centrul Mitropolitan din Craiova, pe strada Mitropolit Firmilian, nr. 3. Dosarul trebuie să conțină cererea de înscriere, însoțită de toate documentele specificate în aceasta. Tematica de examen este disponibilă online, pe site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.

Condițiile de participare prevăd că pot susține examenul absolvenții Facultăților de Teologie – specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală – care sunt fii duhovnicești ai eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei și care dețin binecuvântarea chiriarhului locului. Candidații pot fi atât căsătoriți, cât și necăsătoriți.

Cei care promovează examenul cu o medie generală între 7,00 și 9,00 pot solicita, timp de un an, un post vacant de preot. În cazul în care nu sunt numiți într-un astfel de post în acest interval, vor trebui să repete examenul. Candidații care obțin media peste 9,00 au un termen extins de doi ani pentru a solicita un post vacant. Promovarea examenului presupune obținerea unei medii generale de minimum 7,00, fără ca vreuna dintre note să fie sub 6,00.

Examenul de capacitate preoțească se va desfășura la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova (str. Brestei, nr. 24), în perioada 22 – 26 septembrie 2025, conform următorului program:

Luni, 22 septembrie, ora 10:00 – Evaluare pastoral-misionară (probă scrisă și orală, eliminatorie pentru toți candidații);

Marți, 23 septembrie, ora 9:00 – Proba scrisă la disciplinele: Dogmatică, Misiologie și Administrație Parohială (pentru toți candidații); ora 14:00 – Proba orală la disciplinele: Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică și Muzică Bisericească (pentru candidații din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului și Strehaiei, Episcopia Slatinei și Romanaților);

Miercuri, 24 septembrie, ora 9:00 – Proba orală la aceleași discipline, pentru candidații din Arhiepiscopia Craiovei.

Această sesiune de examene este parte integrantă a procesului de selecție și formare a viitorilor slujitori ai Bisericii, în conformitate cu exigențele și rânduielile canonice și administrative ale Bisericii Ortodoxe Române.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.