Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță un nou progres în modernizarea transportului feroviar de călători din România. Marți, 2 decembrie 2025, specialiștii ARF, împreună cu reprezentanții EGIS și ALSTOM, au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial a ramei electrice RE-IR TS07 și recepția preliminară pentru unitatea TS09.
Evenimentul a avut loc la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Grivița și marchează continuarea procesului național de reînnoire a materialului rulant.
RE-IR TS07 este cea de-a șaptea unitate multiplă electrică Coradia Stream livrată României, parte a contractului de achiziție RUIC 257/2022, prin care vor fi furnizate 37 de rame noi. După recepția finală, ARF a predat unitatea TS07 către SNTFC „CFR Călători”, aceasta fiind una dintre cele 12 rame incluse în primul contract de servicii publice licitat din țară (CSP-L1).
În aceeași zi, la același amplasament, reprezentanții ARF – EGIS – ALSTOM au efectuat și „Testul de Acceptare la Fabrică” (FAT) pentru unitatea TS09, urmat de recepția preliminară. Procedura a cuprins inspecția vizuală și verificarea documentației tehnice. Transferul dreptului de proprietate asupra TS09 va fi efectuat după probele de anduranță și semnarea documentelor de punere în funcție cu călători.
Târgu Jiu, pe lista rutelor deservite
Noile rame electrice vor intra în circulație pe toate rutele stabilite prin contractul CSP-L1, respectiv: București – Constanța; București – Craiova; București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara; București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad; București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.
Proiectul de achiziție a acestor rame moderne este unul fazat, desfășurat sub coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Prima etapă a fost finanțată prin POIM 2014–2020, iar cea de-a doua prin Programul Transport 2021–2027. Scopul principal este creșterea calității serviciilor publice de transport feroviar, reducerea timpilor de călătorie și asigurarea conexiunilor eficiente între Capitală și marile centre urbane.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.708.996.863,41 lei, incluzând fonduri europene nerambursabile, contribuția beneficiarului și cheltuieli neeligibile.
Izabella Molnar






































