Construirea Fabricii de cherestea „Sfântul Iosif” a început oficial miercuri, 18 februarie 2026, în comuna Scoarța, printr-o ceremonie de punere a pietrei de temelie care marchează cea mai importantă investiție din localitate din ultimii ani. Proiectul este derulat de Mitropolia Olteniei, care va deveni astfel cel mai important investitor din comună.
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți, printre care s-au aflat protopopii Ionel Câmpeanu și Ioan Spilcă. La ceremonie au participat autorități locale, în frunte cu primarul comunei, Ion Stamatoiu, precum și numeroși cetățeni.
Momentul festiv a fost marcat prin oficierea unei slujbe de binecuvântare, noua investiție fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Iosif, simbol al muncii cinstite și al credinței statornice.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Irineu a subliniat importanța și necesitatea realizării unei astfel de investiții în zonă. „Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu ca astăzi să binecuvântăm acest proiect din localitatea Scoarța, județul Gorj. Era necesară construcția unei fabrici de cherestea în această zonă, unde să fie lucrate multe produse din lemn. Această construcție este pusă sub ocrotirea Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, cel care prin meseria de tâmplar a arătat demnitatea muncii, a hărniciei. Felicităm autoritățile locale și le urăm succes tuturor lucrătorilor din acest proiect. Să vă ajute Dumnezeu să duceți la bun sfârșit și această lucrare!”, a transmis ÎPS Irineu.
La rândul său, primarul Ion Stamatoiu a evidențiat importanța momentului pentru comunitate, arătând că noua fabrică reprezintă un pas esențial pentru dezvoltarea economică a comunei și pentru crearea de noi locuri de muncă: ”Primăria Comunei Scoarța aduce la cunoștința cetățenilor că în data de 18.02.2026, a avut loc, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ceremonia de punere a primei pietre la temelia noii fabrici de cherestea din comună. La acest moment deosebit pentru comunitatea noastră a participat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, alături de un sobor de preoți, autorități locale și numeroși cetățeni ai comunei. Evenimentul a fost marcat prin săvârșirea unei slujbe de binecuvântare, noua investiție fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Iosif, simbol al muncii cinstite și al credinței statornice. Această inițiativă reprezintă un pas important pentru dezvoltarea economică a comunei Scoarța și pentru crearea de noi locuri de muncă pentru comunitate”.

Investiția vine să consolideze potențialul economic al zonei și să ofere perspective concrete pentru locuitorii din Scoarța, autoritățile și reprezentanții Bisericii exprimându-și încrederea că proiectul va fi dus la bun sfârșit cu succes, în beneficiul întregii comunități.









































