Moțiune AUR pe Energie și Transporturi: ,,Perioada maximă de funcționare a centralelor pe cărbune este neclară”

126

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat luni, despre moţiunile AUR pe Energie şi Transporturi, că se referă la incriminarea minciunii Guvernului privind perioada maximă de funcţionare a centralelor electrice pe cărbune şi întârzierile majore în investiţiile pe căile ferate. ,,Astăzi vom avea în dezbatere două moţiuni simple, una la Camera Deputaţilor, care se referă la situaţia din energie, cealaltă la Senat şi se referă la situaţia din transporturi, mai specific la situaţia din transporturile feroviare”, a anunţat, ieri, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, într-o conferinţă de presă.

Centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița ar fi trebuit să fie gata anul viitor
El a arătat că, în moţiunea pe energie depusă la Camera Deputaţilor, pe lângă incriminarea minciunii promovate de la nivelul Guvernului, privind perioada maximă de funcţionare a centralelor electrice pe cărbune, parlamentarii AUR mai atacă subiectele legate de nefinalizarea obiectivelor de investiţii.
,,Avem centrala de la Iernut, care a intrat în al 10-lea an de când se lucrează şi al 6-lea an de întârziere de la darea în folosinţă. Avem centralele de la Turceni şi Işalniţa, la care încă nu s-a stabilit constructorul, deşi la 31 august 2026 ar fi trebuit să fie gata. Avem hidrocentralele, despre care ştim că în continuare este blocată finalizarea lor. Avem de asemenea o neclaritate foarte mare privind calendarul de modernizare a liniilor de transport şi distribuţie. Avem de asemenea o întârziere de mai bine de 2 ani a activităţilor de explorare la zăcămintele din Marea Neagră de gaz, pe care le explorează împreună OMV Petrom şi RomGaz”, a subliniat Peiu, el adăugând că ,,guvernul a decis în mod ilegal să prelungească cu 2 ani licenţa de explorare”.

Problemele grave în infrastructura de cale ferată, nerezolvate
În legătură cu moţiunea pe transporturi, care va fi dezbătută la Senat, subiectele incriminate sunt întârzierile majore în programele de modernizare a infrastructurii de cale ferată şi întârzierile şi mai mari, care sunt în programele de livrare a materialului rulant pentru calea ferată, a mai spus Petrişor Peiu, citat în presa centrală.
Senatorul AUR a arătat că ambele întârzieri au la bază programe europene, finanţate din fondurile puse la dispoziţie României de către Uniunea Europeană. ,,Toate aceste întârzieri nu fac decât să ne coste suplimentar atât un efort bugetar intern foarte mare, cât şi faptul că o parte din proiecte au fost transferate din partea de granturi, deci bani gratis, către partea de împrumuturi şi, practic, vom plăti pentru aceste întârzieri. De asemenea, în cadrul moţiunii vom vorbi şi despre lipsa de coerenţă şi de gândire strategică a Guvernului legată de dezvoltarea sectorului feroviar”, a mai spus Peiu.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.