,,Murmurul Jilțului”, o revistă școlară între reviste, competitoare cu cele mai bune din țară”

Motto: „Omul nu este altceva decât șirul faptelor sale.” – Hegel
„O singura rugăciune am: Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit cu mine însumi”. – Lucian Blaga

Nu de mult timp, am primit de la distinsul dascăl, cu autoritate profesională și morală în învățământul gorjean, Dumitru Dădălău, renumita și bine cunoscuta revistă „Murmurul Jilțului”, al cărei neobosit fondator este domnia-sa. Un titlu bine ales, cu o aparență muzicală sugerată de cuvântul „murmur”, format din două silabe identice și o succesiune de sunete slab și monoton articulate, menite să exprime glasul Jilțului.
Ab initio, facem precizarea că înainte de a înșirui câteva note pe albul hârtiei, despre revistă, am ținut să consult un atlas al județelor, cu referire, bineînțeles, la Gorj, spre a ne împrospăta cunoștințele geografice despre ținutul Jilțurilor. În același timp, norocul ne-a ieșit în cale după consultarea unui caiet cu „Cântece de pe Jilțuri”, primit în dar de la un alt dascăl de ispravă, Adrian Em.Popescu din Covrigi-Gorj. În felul acesta, am avut posibilitatea să ne întregim cunoștințele despre aceeași zonă. Am aflat din însemnările domniei-sale că acest ținut se mai numea și „Văile Mehedințului”, animate de prezența Jilțurilor care se înșiruie prin 45 de sate, grupate în șapte comune: Negomir, Mătăsari, Slivilești, Drăgotești, Bolboși, Borăscu și Văgiulești (Covrigi). Cât despre jilțureni, am aflat că sunt harnici, cinstiți și creatori ai unei bogate literaturi folclorice.
După acest mic excurs, precizăm că, în urma lecturii ultimului număr al revistei, cu o sporită atenție, cu o avidă pasiune, am observat că are un triplu caracter: aniversar, omagial și enciclopedic. Este vorba de o întreită aniversare: 45 de ani de învățământ liceal, postliceal și profesional în Mătăsari, un înscris ce apare în susul fiecărei pagini din cele 64; aniversarea a trei decenii de la apariția revistei „Murmurul Jilțului”; o dublă aniversare în familia soților Floarea și Dumitru Dădălău, profesori: 50 de ani de căsnicie și 75 de ani împliniți de fondatorul revistei.
Un succint istoric al învățământului liceal, postliceal și profesional în Mătăsari face obiectul editorialului revistei semnat de profesorul Dumitru Dădălău. Pentru îndeplinirea visului de a face din instituția de învățământ din Mătăsari de la o școală de 10 ani la o adevărată cetate a luminii, cei doi frați, Ion și Dumitru Dădălău, profesori și directori, și-au dăruit întreaga ființă a lor în slujba obștei mătăsărenilor. Mai întâi „au forțat” ușile mai multor instituții locale, județene și centrale și ale Întreprinderii Minere Drăgotești și, pe baza proiectelor propuse, judicios întocmite, factorii de decizie au devenit părtașii inițiativei celor doi ctitori, Ion și Dumitru Dădălău.
Pași mărunți, dar siguri. Au primit mai întâi aprobarea ridicării unei clădiri cu 24 de clase, apoi celor doi sârguitori sus-numiți s-a alăturat și un corp didactic valoros pentru a înzestra școala cu o bază materială pe măsură, urmând ca începând din 1980, sub conducerea directorului destoinic Ion Dădălău să ia ființă liceul, ca apoi, în 1990, să se transforme în Grup școlar, iar începînd cu 2000 să devină Colegiul Național Mătăsari, în prezența ministrului, profesor universitar doctor Andrei Marga, sosit de mai multe ori in Gorj și la Mătăsari, un unicat în țară, în mediul rural. Cu specializări specifice mineritului până a deveni colegiu, pentru a-i atrage pe elevii cei mai buni din ținutul Jilțurilor, directorul s-a luptat să introducă o multitudine de materii, specializări: filologie, matematică, informatică, chimie-biologie, protecția mediului, economie, tehnologia calculatoarelor pentru liceu, apoi școala de maiștri și școala postliceală de normatori, iar pentru școala profesională: electroniști, automatizări, lăcătuși mecanici, turism și alimențatie publică, croitorie, industria alimentară și altele. În perioada de vârf, Colegiul a funcționat cu 86 de clase, cu 2150 de elevi, 130 de cadre didactice, 30 personal auxiliar și administrativ. O adevărată citadelă a învățământului gorjean, sub conducerea celor doi directori consacrați, niște împătimiți, care s-au identificat cu profesia, buni administratori și vizionari, secondați de profesori calificați, valoroși, care au îndeplinit și alte responsabilități, șefi de cercuri pedagogice sau de metodiști, pe lângă Inspectoratul Şcolar Județean Gorj. Toți, laolaltă, și-au îndeplinit chemarea cu apostolică măsură.
În timp ce citeam capodopera lui N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, din care am aflat că Nicolae Paulescu, medic fiziolog, profesor universitar, descoperitorul insulinei, întotdeauna își începea cursurile cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, ne-am gândit la cei doi directori, profesorul Ion Dădălău, care, din păcate, a trecut la odihna cea veșnică la numai 57 de ani, și la fratele său, Dumitru Dădălău, așa de mult atașați profesiei, de parcă ar fi rostit în fiecare zi rugăciunea lui Lucian Blaga: „Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit cu mine insumi”.
Ne bucurăm de felul cum sunt tratați antecesorii din învățământul localității Mătăsari, unul dintre aceștia fiind profesorul Constantin Panfiloiu, destinat nativ să fie dascăl, pe care l-am cunoscut în perioada directoratului domniei-sale și al nostru, pătrunzând definitiv în admirația noastră. Cei doi directori au înțeles că „Înaintașii nu sunt modele de copiat, ci puncte de plecare pentru creația nouă” (Paul Zarifopol)
Din nefericire, declinul din învământul orașelor mici și din mediul rural se resimte și în comuna Mătăsari, una din cauze fiind depopularea acestora și scăderea alarmantă a sporului natural, pentru că s-au dus vremurile când țăranul român pe cale de dispariție, creștea atâția copii câți i-au dăruit Dumnezeu. Toate vremurile s-au schimbat cum s-a schimbat și vremea care a revoluționat mersul anotimpurilor.
Tot la inițiativa celor doi directori, prin hotărâre judecătorească, s-au înființat Fundația Cultural-Științifică „Murmurul Jilțului” și revista cu același titlu, care, timp de două decenii, a fost onorată cu titlul de Laureat al Concursului Național de Reviste Școlare. La aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Gorj s-a înființat Muzeul Jilțului, în 1998, iar Colegiul Național Mătăsari este singura școală din județ și din țară care are Editura Rene, din 2011, fiind editate 20 de cărți despre viața școlii.
Pe frontispiciul revistei „Murmurul Jilțului” apare înscrisul „Revista Școlară a Liceului Mătăsari-Gorj”. Considerăm că numai în „copilăria” și ,,adolescența” acesteia a fost revistă școlară, dar, în prezent, ajunsă la maturitate, este o veritabilă revistă de cultură, cu caracter enciclopedic, a doua după „Măiastra”, revista Uniunii Scriitorilor, operă a profesorului doctor Zenovie Cârlugea. „La vérité, l’aprè vérité”(fr. „Adevărul, asprul adevăr”), cum spunea Danton din opera dramatică a lui Camil Petrescu.
În timpul lecturii acestei reviste, am trăit permanent un sentiment exultant, observând că semnatarii articolelor, de diferite profesii, mulți dintre ei absolvenți ai liceului, considerați „Generația de aur”, în prezent, risipiți prin orașele mari ale țării sau prin lume, au condei. Evităm folosirea vocabulei „condeier”, cuvânt tocit de atâta uzură, mai ales că frecvent apare în sintagma „Condeier talentat”, ceea ce contravine sensului din dicționar: „scriitor mai puțin talentat”, mai pe înțeles „scriitoraș”. În același timp, în exprimare, este folosit un limbaj elevat, nepretențios, iar gândurile și sentimentele sunt prezentate într-o limbă română corectă.
Am rămas profund și plăcut impresionat când am citit articolele unor ingineri, în care tratează teme nu ce țin de inginerie, dimpotrivă, abordează teme istorice și literare: „520 de la moartea lui Ștefan cel Mare”, ing. Dana Nana-Timișoara; „165 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească”, ing. C. Mihai- Timișoara; „185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României”, ing. Paliță Grigore-Timișoara; „George Călinescu-125 de ani de la naștere”, ing. C. Timișanu-Timișoara; „Liviu Rebreanu, 80 de la moarte”- ing.Dana Timișanu-Timișoara, fapt ce ne-a determinat să conchidem că au plecat din liceu și cu o formație umanistă.
Fiind o triplă aniversare, da capo al fine, curg șuvoi elogiile în cel mai înalt grad, omagiile binemeritate atribuite celor doi directori și personalului didactic, drept recunoștință pentru modul cum au fost instruiți și educați.
A intrat în tradiție prezentarea unor articole cu aspecte din școlile gimnaziale din comunele stăbătute de Jilțuri: Bolboși, Borăscu, Drăgotești, Negomir, Slivilești. Câtă bucurie simțim de modul cum dă glas condeiului un fost elev de-al nostru, profesorul Ion Carcalicea, în prezent directorul Școlii Gimnaziale Nr.1, Negomir!….
În urma lecturii ultimelor trei numere ale revistei, aflate în posesia noastră, am observat o prezență constantă, perseverentă a acelorași autori: Nicolae Dragoș, profesor universitar doctor Ion Popescu-Brădiceni, profesor Ion Elena, prof. dr. Dumitru Cauc, prof. univ. dr. Ion Mocioi, prof.dr. Gheorghe Gorun, prof. univ. dr. Mircea Tutunaru, prof. Ion Trancău, prof. Tudor Voicu, jurist Ion M. Ungureanu, prof. dr. Vasile Gogonea, Constantin Dărvăreanu și mulți alții.
Dumitru Cauc, profesor doctor și cercetător ca la carte, nominalizat în 2023 de Institutul de Științe Socioumane „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca la un premiu acordat de cel mai înalt for științific, pentru cartea „Victor Popescu-simbol al luptei poporului român pentru întregire națională”, publică în ultimul număr al revistei „Murmurul Jilțului” articolul „Fericit Rege, fericit popor” despre Craiul Munților, Avram Iancu. Face parte dintr-o carte tipărită deja la Editura „Școala Ardeleană” sub auspiciile aceluiași prestigios Institut clujean, având în vedere bicentenarul Avram Iancu.
Obișnuit cu articolele domnului profesor Ion Elena, în care ideile și sentimentele sunt îmbrăcate în veșminte artistice, dintr-un splendid medalion publicat în „Gorjeanul”, scris in memoriam celui care a fost un mare dascăl, Ion Dădălău, aflat de 15 ani sub piatră, ne-au rămas inculcate metaforele explicite: „omul -lumină”, „omul-cetate”, „omul-fluviu”. Demne de reținut sunt și „Filele de reportaj” cu titlul „ Imagini în cuvinte’.
Pentru că între minerit și extracția țițeiului este o legătură, juristul Ion M. Ungureanu scrie un eseu cu titlul sugestiv ”Portrete în oglinda petrolului.”
Prielnice învățăminte află cititorul despre personalități pe care le-a dat orașul Novaci, despre istoricul acestei localități și despre toponimele „Transilvania” și „Ardeal” din articolul „Izvoarele Parângului”, semnat de Constantin Dărvăreanu. Eseul scris de domnul profesor universitar doctor Ion Mocioi întregește cunoștințele cititorului despre personalitatea lui „Alexandru Ștefănescu”. Cititorii se destind lecturând pamfletele lui Tudor Voicu.
Inimi de piatră de-ar fi unii cititori, în timpul lecturii, s-ar încălzi la flacăra aprinsă prin magia cuvintelor tipărite în articolul „Ctitoriile noastre”, semnat de către distinsa doamnă profesoară Luminița Dădălău, soția ilustrului profesor și director, Ion Dădălău, stins acum 17 ani. Este un articol încărcat cu atâta emotivitate, încât îl sensibilizează pe cititor până la paroxism. Pentru a-şi atenua durerea, suportând cu greu jugul văduviei, domnia-sa îl imaginează pe cel repauzat ca fiind alături de dânsa, coparticipant la toate activitățile diurne.
Un merit al revistei „Murmurul Jilțului”este de a-i promova permanent pe scriitorii gorjeni, poeți și prozatori: Nicolae Dragoș, poet de anvergură națională, venit în Cleșneștii săi natali, Adrian Frățilă, Spiridon Popescu, doctor Doru Fometescu, profesor universitar doctor Mircea Tutunaru, Benedict Crăsnaru, profesor Ion-Sabin Cerna, Motru, profesor Dumitru Retezeanu, Berlești-Scrada, Gheorghe Dănescu, Alensis de Nobilis, cu numele real Cornel Bălescu, fost elev al liceului. Nu se putea să lipsească marii clasici și poeții contemporani: Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Vasile Militaru.
Printre semnatarii revistei îi aflăm pe academicianul Ioan- Aurel Pop, președintele Academiei Române, de asemenea, pe fostul Ministru al Educației, Andrei Marga.
O pagină din revistă este destinată dublei aniversări din familia soților profesori Floarea și Dumitru Dădălău: cincizeci de ani de căsnicie; 75 de ani împliniți de soț. Din capul locului, considerăm că cei care s-au ocupat de aranjamentul acestei pagini merită pe deplin felicitările noastre. De-așa nu se putea mai bine. Trei articole elogioase la adresa sărbătoriților încadrează un medalion cu fotografia celor doi soți înrămată cu o ghirlandă rotundă de flori, iar în josul acestuia este desenată o inimă înfășurată de o panglică cu inscrisul 50. Dedesubtul medalionului nu putea să fie mai potrivită o altă poezie decât „Cu tine”, de Adrian Păunescu. Mesajul poeziei este clar: doi soți pot să treacă prin vămile vieții, cu bune și rele, numai atunci când sunt împreună. Dar, pentru aceasta, Adrian Păunescu recurge la folosirea anaforei, o figură de stil care constă în repetarea simetrică a cuvintelor „Cu tine” în poziția inițială a fiecărui vers, mijloc de intensificare lirică, prin insistență. Anafora se opune epiforei, adică repetarea în poziția finală a versurilor. Pentru a nu se confunda cu termenul „anaforă” (anafură-pâine sfințită), accentul este diferit: anaforă cu accentul pe vocala „o” este figură de stil, iar cu accentul pe cea de-a doua vocală „a” este termenul cu sensul de pâine sființită. Poezia se termină cu versurile „Cu tine reîncepe viața mea,/Cu tine e mai greu fără tine,/ Dar fără tine nu s-ar mai putea.” În cadrul poeziei se află o fotografie cu cei doi soți la o vârstă când încă nu se așezase timpul pe fața lor. Of, Timpul!…”Focul în care ne ardem cu toții existența”. O familie fericită, se bucură de succesele celor două fiice, titrate, căsătorite, aflate la casele lor: Nadia, medic specialist în București, iar Nicoleta, economistă tot în Capitală, dar, pentru o perioadă, împreună cu soțul, antreprenori în Dubai. În revistă, întâlnim un amplu articol cu titlul „135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu”, semnat de profesoara Renne Helene Gorduza, Liceul Francez „Anna Noailles”, București. Este nepoata soților Dădălău din partea doctoriței. Spre știința cititorilor, Anna Noailles este princepesa Brâncoveanu, de sorginte olteancă din Brâncoveni, județul Romanați, căsătorită cu contele de Noailles. Considerată „cea mai puternică forță lirică a Franței” semna Contesa de Noailles. Alături de principesele române de la Paris, Marta Bibescu și Elena Văcărescu, promovau arta sculptorului Constantin Brâncuși.
În discuțiile purtate cu distinse personalități care au trecut pragul caselor celor două familii ale Fraților Dădălău, acestea și-au exprimat sentimente de încântare, de stimă și de apreciere pentru ospitalitatea de care s-au bucurat din partea amfitrionilor, evidențiind priceperea gastronomică a celor două soții.
Frații Dumitru și Ion Dădălău au ars în profesia lor, plecând de la dictonul latin: „Nulla dies sie linea”(„nicio zi fără linie”), adică perseverență în muncă, de asemenea, erau convinși că activitatea profesorului nu trebuie limitată doar între cei patru pereți ai clasei, iar exemplul personal este cel mai contagios pentru elevi. Au pus în prim-plan formarea de caractere și determinarea elevilor să înțeleagă că nu învață pentru școală, ci pentru viață. Efectele acestor deziderate se reflectă în comportamentul foștilor elevi și în ideile și sentimentele exprimate în articolele lor publicate în revista „Murmurul Jilțului”.
Important este că cei doi profesori și directori nu au muncit ad gloriam (pentru glorie), s-au trudit pentru că așa le-a dictat conștiința moștenită din veac. Din informații indirecte, bineînțeles, am aflat, cu stupoare, că singura recunoștință a venit din partea foștilor elevi, dovadă că mai în toate revistele și mai ales în ultima, cu caracter aniversar, aceștia, în prezent oameni maturi, își exprimă numai sentimente de apreciere, de gratitudine, afirmând că sunt produsul Liceului Mătăsari.
Având în vedere realizările ctitorilor Colegiului Mătăsari, unele unice în județ și chiar în țară, spre nedumerirea noastră, că nu s-au acordat până în prezent, sugerăm Autorităților locale să confere profesorului Dumitru Dădălău Titlul de Cetățean de Onoare a localității Mătăsari, de asemenea, Titlul de Cetățean de Onoare post-mortem regretatului profesor și director Ion Dădălău, pentru care timpul n-a mai avut răbdare.
Este regretabil că în perioada postdecembristă s-a renunțat la conferirea celor mai merituoși dascăli titlurile de Profesor evidențiat și Profesor emerit, stimulente care ar putea atrage mulți oameni de la catedră, dar Preaputernicii vremelnici ai țării nu au aderență la valorile umane, de aceea, multe creiere și-aleg altă țară.
Nu trebuie să dăm uitării că revistele cu titlul „Murmurul Jilțului” apar în condiții tipografice excepționale, cu o bogată iconografie prezentată color. De reținut aranjamentul estetic al paginii, pentru care îi felicităm pe profesorul Dumitru Dădălău, fondatorul revistei, și pe redactorii acesteia.
La ceas de sărbătoare, ne permitem să-i urăm revistei „Murmurul Jilțului” aceeași urare folosită îndeosebi în mediul universitar și la reuniuni academice:
„Vivat, crescat, floreat!” (lat. „Trăiască, crească, înflorească”)
Constantin E. Ungureanu