Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” pregătește o nouă expoziție temporară dedicată tradițiilor locale, intitulată „Hora de la Aninoasa – Expoziție temporară de artă populară”, care face parte dintr-o amplă temă de cercetare privind valorificarea patrimoniului cultural al Văii Gilortului.
Expoziția va reuni piese de artă populară tradițională și fotografii care ilustrează identitatea și viața comunității din localitatea Aninoasa. Prin acest proiect, specialiștii muzeului își propun să aducă în prim-plan tradițiile și portul popular din zonă, precum și poveștile comunității de la începutul secolului trecut.
Pentru a completa secțiunea fotografică a expoziției, reprezentanții muzeului fac un apel către localnici și către cei care au rădăcini în zonă. Persoanele care dețin fotografii vechi, din albume de familie, în care apar locuitori din Aninoasa sau din localitățile învecinate – în special imagini realizate în jurul anului 1900, cu oameni îmbrăcați în costume populare specifice zonei – sunt invitate să contribuie la acest demers cultural. Copii ale acestor fotografii ar putea fi incluse în expoziție, ca documente valoroase despre trecutul comunității. Cei care doresc să sprijine proiectul pot lua legătura cu reprezentanții muzeului prin intermediul muzeografului Aura Stoenescu, la numărul de telefon sau WhatsApp 0766.314.582.
Prin acest apel, Muzeul Județean Gorj își propune să readucă în atenția publicului tradițiile și imaginea satului de altădată. „Haideți să aducem «Hora de la Aninoasa» în lumina prezentului!”, transmit reprezentanții instituției județene de cultură.
Izabella Molnar






































