Naşterea Domnului Iisus Hristos, va aduce şi vestitorii păcii – „Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta, vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii față de alții”! (Ioan 13, 34-35).

364

Cel mai fericit eveniment şi cel mai primenitor sentiment din istoria omenirii conturează cuvintele care au stat și stau la temelia credinței noastre dreptmăritoare, ca un adevăr ce validează starea omului în fața tainei lui Dumnezeu, o taină sfântă care aduce în suflet pacea, atunci când omenirea se află în fața măreției și a lucrărilor lui Dumnezeu. Să nu ne fie teamă de Dumnezeu, căci El este iubire şi PACE! Să nu ne fie teamă de iubirea Lui, ci, teamă să ne fie de a păcătui în susţinerea urii şi a duşmăniei între oameni, între popoare! La vremea respectivă, Preotului Zaharia, Fecioarei Maria, păstorilor, cei trei crai și Dreptului Iosif, părea să le fie teamă auzind cuvintele îngerului, dar pe noi, de ce, oare, nu ne cuprinde teama când auzim nu acele cuvinte spuse de către înger, pentru că este mesajul Lui Dumnezeu şi grăit de către Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat ca să ne învețe ceea ce avem de împlinit spre a dobândi viață veșnică! Sau, poate că ar trebui ca să ne fie teamă de veșnicia lacrimilor, de veșnicia despărțirii de Dumnezeu și de cei dragi ai noștri! Să ne fie frică de veșnicia durerilor și a suspinelor pentru cei suferinzi şi bolnavi, pentru cei fără nici un ajutor în viaţă! Să nu ne fie teamă de întâlnirea cu Iisus Hristos, tuturor celor care împlinim cuvântul Evangheliei Sale, când va veni ca să judece viii și morții! Martirilor veacurilor deprigoană, nu le-a mai fost teamă, căci au crezut în veșnicia adusă de Hristos în lumea aceasta păcătoasă! Să nu ne fie teamă de moarte, Hristos a biruit-o pe Cruce, iar limita omului nu mai este moartea, ci veșnicia acesteia. Hristos deschide, prin întruparea și venirea Sa în această lume, porțile veșniciei pentru oamenii din toate colţurile lumii! Dacă trăiam o moarte vie, înainte de Hristos, omul își semăna oasele în pământ, fără nădejdea veșniciei, dar, Iisus Hristos, prin moartea Sa, îi aduce omului veșnicia pierdută!

„Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 19, 2)
Omul a fost creat de Preaînaltul Dumnezeu pentru veșnicie, nu pentru moarte, pentru că între om și iarba câmpului este o mare deosebire care trebuie conştientizată! Fără credința în Dumnezeu, despre om am putea citi doar într-o carte de zoologie ca despre un animal raţional, mai mult sau mai puţin responsabil, iar, dacă nu ne vom pocăi, se vor coborî sfinții din icoane și tot nu va lăsa Dumnezeu să piară creația Sa! De aceea, ca să împlinim porunca lui Dumnezeu: „Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 19, 2), nu ne va fi pace în suflet! Deci, să fim ca nişte icoane vii în această lume plină de deznădejde, de ură și de războaie, de multă îndepărtare de Dumnezeu! Hristos Domnul, Care S-a întrupat din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, a venit pe lume ca să facă din noi fiinţe paşnice, icoane vii, vase alese ale harului dumnezeiesc. Cât de binecuvântată de Dumnezeu este familia cea plină de icoane vii: părinți și prunci! Doamne, Iisuse Hristoase, Te rugăm să faci și din noi icoane și cu ele să-Ți împodobești apoi Cerul albastru şi senin! Ne uităm la femeile creștine și vedem, cât de mâhnită este Maica Domnului, atunci când vede că pântecele unor mame devine azi, din leagănul vieții, un leagăn al morții, iar, din oamenii responsabili, nişte oameni rătăciţi! Este important să înţelegem că nu mai avem un popor de rezervă, că nu mai avem o Românie de rezervă, după cea distrusă prin războiul devastator, iar, naşterea de prunci înseamnă dăinuirea neamului nostru creștin ortodox! În ultimele trei decenii şi jumătate a mai murit o Românie, prin avorturi, de aceea să nu fie aruncată icoana pe care o dorește Dumnezeu ca să-Și împodobească Cerul! Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie, binecuvântând timpul binevoit în care omul trebuie să se pregătească pentru veșnicie. Trăim un timp binecuvântat, însă, cei care cad în somnul minții şi al raţiunii războinice, al autodistrugerii, vor constata că au trăit netimpul timpului și vor căuta în zadar uitarea cununată cu amnezia! Memoria istoriei ne ține legați de acest pământ, de această țară, de credința strămoșilor noștri în Hristos Cel Întrupat din Fecioara Maria. De Sărbătoarea Naşterii Domnului, să ne gândim la vestitorii păcii, pentru că avem dreptul la memoria neamului nostru, chiar dacă în istorie au fost timpuri în care aceasta ne-a fost furată. Părinții noștri, în vremuri grele, s-au ascuns în Dumnezeu și așa noi am dăinuit ca neam peste veacuri şi am rămas pe acest pământ! Prin venirea Sa în lume, Iisus Hristos a tăiat istoria lumii în două, aşa că trebuie să fim de partea lui Hristos în istorie, de partea bună a istoriei, de partea păcii! A fost o vreme care se tot prelungeşte până azi, cu Adevărul ascuns de noi, iar azi, ne ascundem de Adevăr şi de Dumnezeu! Însă, de Dumnezeu și de tine însuţi, nu poți fugi niciodată! Din istorie, nu poți evada decât în veșnicie şi împreună cu Dumnezeu! Să căutăm, aşadar, Pacea, în lumea bucuriei, nu în lumea osândei şi a urii!

„Iată, te voi face Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!” (Isaia 49, 6)
Profeţii Vechiului Testament vorbesc despre venirea Mântuitorului Hristos şi cu ce scop a venit, pentru că Bunul Dumnezeu Însuşi ne spune următoarele: „Iată, te voi face Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!” (Isaia 49, 6). Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru un singur popor, ci pentru toate neamurile, iar, cât de mult a iubit Dumnezeu neamul nostru, putem vedea prin aceea că Hristos Domnul a trimis în părțile noastre pe întâiul Său chemat, pe Sfântul Apostol Andrei! Iată, aşadar, vedem acum împlinindu-se cuvintele lui Dumnezeu! În toată lumea creștină este mare bucurie în sfânta zi a Nașterii Domnului! Cu toții dăm slavă lui Dumnezeu pentru mila pe care a avut-o față de om, coroana de nestemate a creației Sale. Doamne, Iisuse Hristoase, cât de nepătrunse sunt tainele Tale, bunătatea și mila Ta nesfârşită! În vremuri de Pace, Hristos Cuvântul S-a întrupat, luând firea noastră omenească, nu în aparență, ci aievea, nu în parte, ci în mod deplin, fără, însă, a pierde nimic din firea Sa dumnezeiască, nimic din Slava Sa, deși născutu-S-a în ieslea peșterii din Betleem! Cuvântul S-ar fi putut îmbrăca în firea îngerească, însă, din iubire S-a întrupat, luând trup omenesc, la fel ca al tuturor, unind în acest fel dumnezeirea și omul. Hristos Domnul S-a coborât până la slăbiciunea noastră, a devenit întru toate asemenea nouă, afară de păcat, pentru că ne-a întrebat: „Cine dintre voi, Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46), iar, în viaţa Sa pământească, Hristos a cunoscut osteneala, nevoia somnului, setea, întristarea, plânsul, moartea, dar și Învierea. Pentru că Sf. Ev. Ioan scrie: „Dumnezeu, așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, că oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Deci, Dumnezeu a iubit lumea şi iubirea Lui se îndreaptă și acum spre omul decăzut și așteaptă ca iubirea noastră să se îndrepte spre El. Ceea ce iubește Dumnezeu, nu putem să nu iubim și noi, de voim să fim în același duh de iubire cu El, mai ales că ne spune deschis: „Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul! Întru aceasta, vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35). De la ieslea din Betleem şi până la mormânt, Hristos Domnul Și-a arătat iubirea Sa față de om, pentru că El n-a osândit, ci doar a iubit. Să răspundem și noi, tot cu iubire, milei lui Dumnezeu, cea revărsată peste toți, atât la praznicul Nașterii lui Iisus Hristos, dar și în toată viața noastră. Hristos ne cere să luăm o rază de iubire și s-o dăruim semenilor noștri care se află în suferință și în nevoi, ca un semn al păcii! Hristos Domnul, la fiecare Sfântă Liturghie, ne împarte Trupul și Sângele Său, iar nouă ne cere ca să ne împărțim iubirea cu semenii noștri! De aceea, să îngenunchem cu mintea și cu inima curată în fața peșterii din Betleem, în fața Pruncului Divin și a Preacuratei Sale Maici, rugându-i să se milostivească spre noi, dăruindu-ne iertare de păcate, sănătate, pace și să ne lumineze calea spre înaltul Cerului.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.