Femeia de 52 de ani, din comuna Vladimir, care a fost incendiată cu benzină de soțul ei, va fi condusă joi pe ultimul drum. Anchetatorii au oferit noi detalii în acest caz. La scurt timp după comiterea faptei, un vecin al celor doi soți a cerut ajutor, însă victima nu a mai putut fi salvată de medici. Cel care i-a dat foc, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost arestat. Procurorii spun că, totul a pornit în urma unui conflict spontan, ,,alimentat de consumul de alcool”. ,,Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 6 aprilie 2025, a inculpatului S.V, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie. Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză s-a reţinut că inculpatul S.V., în vârstă de 57 de ani, la data de 05.04.2025, în jurul orelor 18.30, în timp ce se afla la domiciliul din comuna Vladimir, sat Valea Deşului, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan alimentat de consumul de alcool, folosindu-se de un combustibil inflamabil (benzină) păstrat intr-un recipient din plastic, a incendiat pe soţia sa, S.I., în vârstă de 52 de ani, căreia i-a produs astfel arsuri pe o mare suprafaţă a corpului şi în final decesul. S-a reținut de procuror săvârșirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, fapta fiind săvârșită prin cruzimi. Tribunalul Gorj a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.V. pentru 30 de zile”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Femeia a lăsat în urmă două fiice îndurerate. Primarul comunei Vladimir, Florin Marius Vijulan, a declarat că nu era o familie conflictuală. Bărbatul ieșise la pensie și nu a fost niciodată implicat în scandaluri.
L.F.







































