Am ascultat fragmente din interviul prezentat la DIGI 24, în care a fost intervievată distinsa doamnă judecătoare, Elena Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraților din România și ne permitem câteva comentarii.
Mai întâi să lămurim semantica cuvântului „unic”, provenit din latină, ,,unicus” şi din franceză, ,,unique”, plural „unici”, „unice”. Lato sensu (lat. în sens larg), adică în accepțiunea largă a termenului, cuvântul „unic” înseamnă: „care este unul singur, numai unul în genul său, de felul său”(DEX). Adeseori este întrebuințată locuțiunea latină sui-generis, în limba română, adjectiv invariabil, cu sensurile: special, original, particular, propriu, unic în felul său. Numai că această locuțiune latină este folosită atât pentru ființe (un om, o floare) cât și pentru lucruri. Prin urmare, oricare individ este unic în felul său. ,,Fiecare fiinţă este unică. Ea apare o singură dată în lume şi odată dispărută nu mai reapare.” spune Ion Biberi, medic,om de ştiinţă şi scriitor.
Stricto sensu (lat. cu sens restrâns), adică în accepțiunea restrânsă a cuvântului, prin „unic” se înțelege „care nu poate fi asemănat cu nimeni, cu nimic, datorită însușirilor sale excepționale: excepțional, incomparabil (DEX). De aici și concluzia: numai geniile pot fi unice.
Ar fi ideal ca toți magistrații să fie niște Titulești, profesorii niște Spiruharetiști, medicii de tipul lui Carol Davila, Gheorghe Marinescu, Victor Babeș, Nicolae Paulescu, Hațeganu, Goya, Baltazar, Gerota, Arsenie, Leon Dănăilă şi al multor medici cu factură statuară; politicienii de tipul lui Alexandru I. Cuza, al unor monarhi de statură istorică: Carol I, Elisabeta, Ferdinand, Regina Maria sau al Brătienilor, adevărați oameni de stat.
Lucian Blaga, care l-a cunoscut personal pe Nicolae Titulescu, în timpul diplomației, a spus: „Da, Titulescu este cea mai strălucită inteligență ce am întâlnit-o în viață.” Spiru Haret, ca ministru, a fost un organizator de geniu al învăţământului românesc.
Din punct de vedere profesional, oamenii din diferite profesii, deci și magistrații, nu pot fi unici, prin urmare, nu se poate vorbi de unicitate profesională, pregătirea este eterogenă, iar, după opinia noastră, mediocritatea predomină, nu vârfurile.
Românul, pe baza experienței venite din veac, a ,,decretat” acest aspect printr-un enunț paremiologic; „Nu există pădure fără uscături.” Şi atunci putem fi unici?!…
Să fim bine înțeleși, parcursul intelectual cel mai lung îl au medicii. Un medic devine specialist pe la 30 ani, iar privind gradul de dificultate, nu credem că absolvirea unei facultăți de drept e mai grea decât medicina, facultățile de științe exacte sau decât politehnica. După cum se știe, admiterea la Teatru este o „teroare”. Cu toate acestea, celebrul actor Florin Piersic, care o viață ne-a adus bucuria în case, ne-a desfătat sufletele, aflat la o televiziune, a spus că îi este rușine să spună ce pensie are.
Să fim sinceri și să recunoaștem că, prin înființarea unor instituții de învățământ superior publice sau particulare, prin toate județele țării, învățământul superior postdecembrist a trecut printr-o serioasă degringoladă. În multe cazuri diplomele au ajuns niște simple hârtii, iar doctoratul, luat de către unii cu trudă, e pe cale de bagatelizare.
Pe timpul studenției noastre, facultăți de drept erau în 3-4 centre universitare, iar acum au apărut ca ciupercile. Să amintim și de fantomatica facultate de drept de la Herculane, absolvită și de unii politicieni, dealtfel foarte vocali la tribună. Ce este drept, în magistratură se pătrunde mai greu, prin examene mai severe, iar pe umerii domniilor lor apasă mari răspunderi, iar justiţia este o instituţie fundamentală a statului, a treia putere în stat.
Omul este supus greșelilor, toți greșim. Numai că erorile de judecată sunt plătite de stat, pe cînd malpraxisul medicilor poste fi „plătit” cu funcția.
Într-adevăr, magistrații, în raport cu celelalte categorii socioprofesionale, sunt unici numai prin salarizare și prin suma alocată pensiilor, incomparabile cu cele ale celorlalte profesii. Dar magistrații nu au nicio vină, ei aplică legile, vera causa (lat. adevărata cauză) se află în legile aberante date de politicieni. Fostul ministru Stoica, liberal, prezent la o emisiune la DIGI 24, și-a afirmat mea culpa (lat. E vina mea! Am greşit!), pentru care și-a exprimat regretul. Acesta a fost debutul, apoi a urmat sarabanda specialilor, votați în veselie de parlamentari, de parcă bugetul țării e un sac fără fund, iar acum nu știu pe unde să scoată cămaşa. Şi aşa românaşii noştri au fost divizaţi în ,,speciali” şi ,,nespeciali”. De aici a pornit cauza cauzelor inechităţilor sociale. Dar în România, greșelile în politică, cât de mari ar fi, nu se pedepsesc. A răspuns cineva pentru dezindustrializarea, devalizarea ţării, îmbogăţindu-se peste noapte, care a condus la migraţia românilor cu milioanele, nemaiavând de lucru?!
După modesta noastră opinie, cu tot respectul cuvenit pentru distinsa doamnă, Elena Costache, trebuie să menționăm că unele afirmații ale domniei-sale, în calitate de intervievată, pronunțate cu un atât aplomb și repetate de atâtea ori, recte „Noi suntem unici!”, nu au fost de bun augur, în primul rând pentru justiție, și am convingerea că mulți slujitori ai dreptului din România nu s-au simțit confortabili. Aceste afirmații au dus la incitarea spiritelor, la oprobriul public, al celorlalte categorii socioprofesionale, care s-au simțit lezate. Considerăm că nu este necesar să supraestimăm oamenii unei profesii în detrimentul celorlalte. Dacă e să ne referim în general, toţi am dori să trăim în condiţii decente, şi omul care face curăţenie pe stradă şi ne creează un mediu ambiental. Dar să nu confundam condiţiile decente cu luxul.
Dreptate și echitate reprezintă unul din sensurile conceptului de justiție. Echitatea, cu sensurile de dreptate, nepărtinire, omenie, cinste, este și un principiu etic și juridic, care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale, în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. Merită același respect și omul de rând pe seama căruia trăim cu toții. Să ne manifestăm empatia pentru toți, să ne imaginăm că am putea fi în locul acestor oameni de rând, pe umerii cărora apasă, din nefericire, măsurile de austeritate.
Din păcate, este mai actuală ca oricând afirmaţia lui Eminescu: ,,Corupţia ucide România.” Cu toate că s-au înfiinţat instituţii speciale pentru combaterea acestui fenomen, corupţia continuă: vezi cazul Vaslui, Prahova, Sinaia şi mai recent Mangalia. Politicieni care conduc nişte colectivităţi. De ce atâtea rapacitate?! Chiar dacă fac ceva puşcărie, rămân cu averea, cum s-a întâmplat şi până acum, iar unii dintre ei, pentru că nu li s-a interzis să părăsească ţara, au rupt-o la fugă prin alte ţări şi se pun pe trai, că au ce, greu de adus de către statul român pentru ispăşirea pedepsei. Din nefericire, corupţia pornită chiar de la vârf, a atins toate instituţiile fundamentale ale statului. La dezmăţul financiar descoperit prea târziu, voit sau nevoit, în companiile de stat a contribuit şi clientela politică. Observăm cum unii politicieni, bazaţi pe clientelism, de teamă că îşi pierd clientela politică, devin refractari faţă de reforme.
Să ne aplecăm cu luare aminte şi asupra spuselor lui Ioan Heliade-Rădulescu:,,Urăsc tirania şi mi-e teamă de anarhie.” În biata noastra democraţie originală, au existat şi există aspecte anarhice: impresia de dezorganizare, de dezordine, de haos şi de nesupunere a individului faţă de o colectivitate organizată înţelegând eronat conceptul de libertate. Haosul frecvent în Parlament pune în evidenţă inteligenţa şi formarea lor etică, ambele precare.
În continuare, reproducem o maximă a celebrului autor francez, de aforisme, La Rochefoucauld: „L’amour de la justice n’est en la plupart des hommes que la crainte de souffrir l’justice.” (fr. „Iubirea justiției nu este, la majoritatea oamenilor, decât teama de a suferi injustiție.”)
Ca semn de avertizare, încheiem cu un citat aparținând Ileanei Vulpescu (1932-2021), filolog, lexicograf, mare romancieră și traducătoare:
„Ține minte ce-ți spun eu!
Dacă poporul ăsta va fi cândva șters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-ar ocupa rușii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolența, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare și din complicitățile interne oferite oricărui inamic.”
Constantin E. Ungureanu
