Începând cu data de 1 noiembrie 2025, programul mijloacelor de transport în comun din Municipiul Târgu Jiu a fost modificat, anunță Transloc, societatea locală de transport public.
„Prima cursă care pleacă de la cap de linie 9 Mai către cap de linie Artego este la ora 5.15. Ultima cursă care pleacă de la cap de linie 9 Mai către Artego este la ora 22.10 şi continuă spre cap de linie A.N.L. Narcise.

Prima cursă care pleacă de la cap de linie Artego către cap de linie 9 Mai este la ora 5.15. Ultima cursă care pleacă de la cap de linie Artego către cap de linie 9 Mai este la ora 23.45”, a anunțat Transloc.
În urma solicitărilor venite din partea părinților și a unităților de învățământ, Primăria Târgu Jiu a decis suplimentarea curselor de transport public local, pentru a facilita deplasarea elevilor către și de la școală.











































