Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a reacționat după ce doi medici de la Urgențe au fost agresați în ultimele zile. Cazurile vizate includ un medic agresat în timpul unei resuscitări la CPU Borșa și un incident din UPU Târgu Jiu, pe 16 februarie.
„Lovirea unui medic în timpul resuscitării unui pacient sau în timpul intervenției într-o situație critică reprezintă un act de o gravitate extremă. În sala de resuscitare nu există conflicte, nu există dispute, nu există orgolii – există doar lupta contra timpului pentru salvarea unei vieți. Orice gest violent într-un astfel de moment nu lovește doar într-un profesionist, ci afectează direct actul medical și șansa la supraviețuire a pacientului, ducând la întârzieri, de cele mai multe ori mortale, asupra intervenției”, arată DSU.
DSU amintește că personalul medical lucrează sub presiune maximă, în situații-limită, și că agresarea acestuia atrage răspundere penală, putând întruni elementele infracțiunii de ultraj sau alte violențe prevăzute de Codul penal.
DSU avertizează că astfel de fapte nu mai pot fi considerate incidente izolate și cere aplicarea fermă a legii pentru protecția personalului medical. „Respectul față de actul medical nu este opțional. Siguranța celor care salvează vieți nu este negociabilă”, mai transmite DSU.










































