O ştampilă a dispărut de la o secţie din Bălești! Poliția face cercetări

180

Un alegător susține că la o secție de votare, din comuna Bălești, s-ar fi pierdut ștampila de control.

„La secția de votare 139 s-a pierdut ștampila de control! Președintele din secția de votare nr. 139 din comuna Bălești susține că a pierdut ștampila de control. Omul spune că au căutat-o peste tot și că nu o găsesc. Până la venirea mea în secție nu a informat nimeni pe nimeni, și votarea a continuat și continuă.
Când am ajuns acolo s-a sunat la BEC și am informat Asociația pentru Monitorizare și Protecția Socială.
Jandarmeria a anunțat poliția, la fața locului au apărut două echipaje de Poliție”, a postat acesta pe Facebook.

Reprezentanții IPJ Gorj au declarat, pentru Gorjeanul, că se fac verificări în acest caz. „Un jandarm care se afla în paza Secției de votare 139 a fost sesizat de către președintele secției, cu privire la faptul că nu mai găsește ștampila de vot. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.