Numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier al României a stârnit reacții puternice — de la entuziasm sincer la ironii și critici aprinse. Pentru prima dată după mult timp, o figură a societății civile, fără carieră politică clasică, ajunge în vârful Executivului. Și asta nu oricine: femeia care a reușit ceea ce statul nu a făcut în trei decenii – a construit, din donații, un spital.
Cunoscută publicului ca una dintre fondatoarele Asociației “Dăruiește Viață”, Oana Gheorghiu a devenit un simbol al mobilizării civice. Prin proiectul său de suflet – Spitalul de Copii “Marie Curie”, primul ridicat integral din fonduri private – a reușit să adune o comunitate impresionantă: peste 500.000 de donatori individuali și 10.000 de companii. Într-o țară în care neîncrederea și apatia sunt cronice, Gheorghiu a demonstrat că solidaritatea încă funcționează, iar eficiența nu trebuie să fie un monopol al statului.
Tocmai această credibilitate din mediul privat și din zona civică a făcut ca numirea ei în Guvernul condus de Ilie Bolojan să pară, la început, o gură de aer proaspăt. O voce a realității, nu a discursului politic. Însă debutul ei în funcție a fost rapid acoperit de controverse. Criticată de unii lideri politici, între care Sorin Grindeanu, pentru comentarii mai vechi la adresa unor oficiali americani, Gheorghiu s-a trezit din prima zi într-o furtună mediatică. A explicat public că acele opinii au fost personale, exprimate înainte de a avea vreo funcție publică, dar episodul a arătat limpede ce o așteaptă: un teren minat, în care orice greșeală poate fi amplificată.
Întrebarea de fond rămâne: va avea Oana Gheorghiu susținerea politică necesară pentru a face schimbări reale? Pentru că, dincolo de aura morală și de entuziasmul public, funcția de vicepremier înseamnă putere limitată, negocieri continue și, adesea, compromisuri. Ea vorbește despre digitalizare, debirocratizare și modernizarea administrației – teme corecte, dar care au înghițit mulți reformatori înaintea ei.
Pe de altă parte, numirea ei pare și o declarație politică din partea premierului Bolojan. Acesta mizează pe o figură credibilă, un nume asociat cu performanța și transparența, pentru a schimba imaginea guvernului. Dar, în același timp, Gheorghiu devine vulnerabilă: nu are un partid în spate, nu controlează o rețea de interese și, poate cel mai important, intră într-un sistem care digeră lent orice energie nouă.
Unii o văd deja ca pe o rampă spre o viitoare carieră politică, poate chiar o candidatură la nivel înalt. Alții cred că este doar începutul unei campanii de discreditare, menită să neutralizeze o voce independentă care ar putea câștiga popularitate. Adevărul este, probabil, undeva la mijloc.
Oana Gheorghiu vine dintr-o lume a rezultatelor, a faptelor măsurabile. Intră acum într-o lume a strategiilor, a jocurilor și a compromisurilor. Dacă va reuși să rămână fidelă valorilor care au făcut-o cunoscută – transparență, eficiență, încredere –, poate rescrie o pagină importantă din relația dintre stat și cetățeni. Dacă nu, riscă să devină doar un nou nume într-o listă lungă de idealuri frânte de realitatea politică.
Pentru moment, Oana Gheorghiu rămâne simbolul unei speranțe rare: că societatea civilă poate pătrunde în inima guvernării fără să-și piardă sufletul. Rămâne de văzut dacă sistemul o va lăsa să construiască — sau o va construi el pe ea.
Dragoș Ionică
