Odată cu apariția primelor zăpezi să nu neglijăm… Pericolele muntelui

1

Doritorii practicării unuia din numeroasele sporturi montane ori simple drumeții în perimetrul montan gorjean au la dispoziție o multitudine de oferte ori posibilități combinate de petrecere a unui sejur în peisajul montan de excepție al Gorjului.

Astfel, montaniarzii pot alege dintre cele peste 40 trasee montane pedestre, 4 zone speologice unde pot vizită și de ce nu explora peșteri, avene ori parcurge canioane, 3 perimetre de alpinism și escalada, zone amenajate pentru activități de zbor cu parapanta ori deltaplanul, trasee de mountain bike, 4×4 și nu în ultimul rînd 2 trasee de coborâre pe ape repezi (rafting).
Zona munților Vâlcan cuprinde 10 trasee turistice montane și unul de creastă , două zone de interes agroturistic și etnofolcloric precum și o zona de alpinism și escalada omologată (Cheile Sohodolului) unde cu câțiva ani în urmă s-a disputat chiar o etapă din Campionatul Național de Escalada și Alpinism.
Zona Cerna-Mehedinți – Godeanu ce are în componentă 8 trasee montane pedestre, 3trasee de creastă și două zone de interes ecoturistic (Padeș-Valea Mare și Cerna Sat- Izvoarele Cernei.
Zona Parâng, ce are în compunere 10 trasee montane pedestre și 1 de creastă, 4 zone de interes ecoturistic (Lainici, Rânca, Baia de Fier și Polovragi), 2 zone de alpinism și una de schi (Rânca).
Pentru cei interesați, Gorjul dispune de un număr impresionant de peșteri și avene ce sunt grupate în mai multe perimetre speologice (Polovragi, Baia de Fier, Lainici, Sohodol, Șușița Verde și Șușița Seacă, Pocruia, Cloșani și Motru Sec). O parte din cele peste 2000 cavități conțin forme și fenomene carstice deosebite ce impresionează ochiul, Gorjul deținând, la acest capitol, chiar două superlative naționale (cel mai adânc puț subteran și cea mai mare stalagmită la două cavități localizate în masivul Pleșa Sohodolului).
Fenomene foarte rare chiar la nivel european (câmpurile de lapiezuri dintre Șușița Seacă și Sohodol, depozitele de terra-rossa și de ce nu Inelul de Piatră de pe Cheile Sohodolului pe unde se presupune că a fost vechiul curs al râului Sohodol de acum câteva milioane de ani, când apă nu începuse eroziunea calcarelor a ceea ce astăzi numim Cheile Sohodolului) întregesc acest tablou idilic
Iată, așadar, o bogată oferta pentru cei îndrăgostiți de munte, alpinism,escalada speologie și de ce nu canyoning, rafting și fotografie montană ori speologică. Totuși înainte de a se avântă în practicarea sporturilor montane fie că montaniard sau speolog cu experiență, fie că învățăcel, trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre riscurile ce pot apare la tot pasul ignorarea acestora nefiind nicidecum o soluție de luat în seama.
Câteva păreri sau haideți să le zicem învățăminte decantate din experiență ghizilor montani ori de speologie profesioniști, montaniarzi cu mare experiență în sporturile montane de vara și iarnă, schiori experimentați ar putea fi luate în seama cu precizarea că aplicarea corectă a acestora în teren ar putea salva o viață sau mai multe.
Iată, deci, o prezentare succintă a acestora și a modalităților de prevenire sau contracarare a efectelor.
Majoritatea sporturilor montane sunt considerate activități extreme. În cursul practicării acestora doză de pericol poate fi mai mare sau mai mică în funcție de activitatea desfășurată. Prin cunoștințe și pregătire participanții caută să reducă această doză la un nivel cît mai mic.
În funcție de proveniență lor se pot defini două categorii de pericole: subiective și obiective amândouă la fel de importante.
Totuși, la ora actuală se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munți. Acest fel de pericole au geneza însuși în subiect, în cazul nostru practicantul unui sport montan, și depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoțită de neglijență și delăsare.
Experiență se câștigă parcurgând la început trasee ușoare necesare formării deprinderilor de a învinge greutățile, la început mai mici iar cu timpul mai mari și mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile și pe vreme nefavorabilă.
Principalele aptitudini și calități pentru practicanții de sporturi montane sunt fie înnăscute, fie dobândite prin școală și educație.
Pericolele obiective își au natură în”obiect” deci în natură înconjurătoare. O mare atenție trebuie acordată banalului mers mai ales pe porțiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu dar în realitate el este extrem de periculos prin iarbă udă, porțiuni de mușchi umed și chiar pasaje de stâncă înierbată.
Nu mai puțin periculoasă este stânca friabilă, degradată de acțiunea agenților externi. De asemenea, trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflați mai jos.
Porțiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor după conurile de grohotiș aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă înghețul și dezghețul succesiv care în munți noștri se produce de regulă la sfârșitul iernii. Aceste fenomene, ca și ploile torențiale, pot provoca căderi de pietre izolate sau în avalanșe până la dislocarea de lespezi întregi
Pentru parcurgerea unui traseu de escalada un bun indiciu îl poate constitui stratificarea stâncii care poate fi înclinată în jos că țiglele de pe casă sau în sus că o adevărată scară naturală.
Stânca udă și în special cea acoperită de mâzgă este cu mult mai alunecoasă decât cea uscată, astfel că, anumite pasaje care pe vreme bună se trec ușor în stare udă devin de netrecut
De asemenea, în cazul pierderii orientării datorită ceții este bine să așteptăm până când vizibilitatea permite reluarea drumului fără să ne aventurăm și să ne rătăcim.
În toate aceste cazuri trebuie păstrat calmul și trebuie evitată starea de panică.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.