Ora debutului și pentru Gilortul

263

Pentru Gilortul Târgu Cărbunești a doua jumătate a sezonului se anunță plină de provocări. Cu lotul total schimbat față de 2024, trupa gorjeană încearcă să facă față în Liga 3. Antrenorul Alex Stoica debutează cu un meci dificil în 2025. Gorjenii vor juca în deplasare la ocupanta locului trei din Seria 8, Unirea Bascov. Cu toate acestea, staff-ul Gilortului nu își pierde încrederea.
“Cu siguranță ne-a fost greu pentru că ne-am despărțit de mulți jucători, iar mulți dintre ei jucau, erau titulari meci de meci. Am mai suferit și acum, pe ultima sută de metri, încă două plecări, cea mai importantă fiind a lui Siewe, pentru că era și pe un post în care nu prea avem soluții. Însă, suntem condamnați să ne descurcăm cu lotul pe care îl avem și sper să o facem cât mai bine. Chiar dacă urmează o deplasare și un campionat foarte greu din punctul meu de vedere. Cu siguranță, jucăm cu o echipă bună a seriei noastre, o echipă care are un singur meci pierdut în ultimele 13 partide jucate. O echipă solidă, o echipă care pierde, după statistici și după cifre, foarte greu. Noi am pregătit din punctul meu de vedere, foarte bine acest meci. Sperăm să facem un joc bun și să plecăm de la Brad, că acolo o să jucăm, cu punct sau cu puncte”, a declarat Alex Stoica.
Antrenorul opaspeților vrea să formeze o echipă competitivă, iar obiectivul pentru restul sezonului este clar: rămânerea în acest eșalon.
“Obiectivul nostru, în primul rând este să ne salvămde la retrogradare și de acolo înainte să facem cât mai multe puncte, să formăm o echipă bună, omogenă, care să ne dea speranțe mai mari pentru anul. Nu am indisponibili. Într-adevăr, avem un lot de 19 jucători pe care o să mergem în perioada asta care va mai urma din campionat și din play-out, evident. Sper să-i am pe toți sănătoși și să mă pot baza meci de meci pe fiecare din ei”, a declarat principalul gorjenilor.
Gilortul a stat în prima etapă din 2025 din cauza retragerii formației Sparta Râmnicu Vâlcea.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.