În ziua în care ar fi trebuit să-și sărbătorească onomastica Sfântului Ioan, un bărbat de 46 de ani, din Negomir, a ajuns la Poliție. Concubina lui, o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate, a cerut ajutorul polițiștilor, după ce ar fi fost lovită de acesta, în timp ce se aflau în stația de autobuz din satul Paltinu.
„La data de 7 ianuarie 2026, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 40 de ani, din comuna Negomir, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către concubinul ei în vârstă de 46 de ani, din aceeași localitate. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit că, în timp ce se aflau în stația de autobuz, din satul Paltinu, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi lovit-o de mai multe ori cu o scândură în zona membrelor inferioare și ar fi tras-o de păr pe concubina sa. Femeia a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost completat formularul de evaluare a riscului, din care rezultă că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pentru prevenirea violenței în familie, oamenii legii recomandă sesizarea imediată a Poliției, prin apelarea numărului de urgență 112, ori de câte ori există amenințări sau acte de violență; evitarea confruntărilor directe în situații tensionate și solicitarea sprijinului instituțiilor abilitate; apelarea la consiliere psihologică sau servicii de mediere familială.
L.F.









































