Cred că pentru început, e foarte necesar să amintim că în originalul Noului Testament, pentru păcatul omului, cu înţeleul din limba greacă, apostolii care l-au scris au folosit mai multe cuvinte, mai mulți termeni, ceea ce înseamnă că nu este îndeajuns un singur cuvânt pentru a putea exprima pe de-a-ntregul esența păcatului. Termenul cel mai recomandat este «hamartia», care la origine înseamnă greșeală de țintă, pentru că ai tras cu arcul și ai greșit ținta, iar, greşeala ţintei înseamnă hamartia! Omule, dacă erai destinat de Dumnezeu la slavă cerească, hamartia înseamnă că ți-ai ratat ținta şi nu eşti cel care ar trebui să fii, pentru că ai eşuat în ceea ce trebuia să fii tu ca persoană distinctă! Deci, hamartia înseamnă greșirea țintei tale de a aveaun un status şi un anumit rol social! În loc să fii un profesor bun, un funcționar destoinic, un elev eminent, un student strălucit, hamartia este denaturarea poziției pe care ți-a dat-o Dumnezeu şi în loc să fii un bun credincios, un prieten drag care se înalță prin prietenia lui, în loc să fii un frate sau o soră, așa cum trebuie să fii, tu ești altfel. Acest păcat este falimentul sau eşecul de a fi ceea ce te-a conceput Dumnezeu să fii, ceea ce te-a pus Dumnezeu să fii, de aceea, verifică-te pe tine însuți, să vezi unde ai greşit! Cel de-al doilea termen şi sens definitoriu pentru păcat este «parabasis», care înseamnă «a trece dincolo», pentru că există o limită, o linie care desparte cinstea de necinste, adevărul de fals, iar, parabasis este trecerea liniei dincolo de adevăr, aşa cum există o linie care desparte adevărul de minciună, amabilitatea de rigiditate, aşa cum există un hotar care desparte bunătatea de meschinărie, iar, trecerea dincolo, de la bunătate la josnicie, de la îngăduință la asprime înseamnă şi trecerea de la ceea ce te-a vrut Dumnezeu ca o creaţie a Sa, la ceea ce te vrea Diavolul ca opervertire a omului! Cel de-al treilea termen pentru păcat în limba greacă este «paraptoma», care mai înseamnă şi «alunecare dincolo», ca un fel de comportament canalizat prin voință, pentru că atunci când ai alunecat de pe o piatră și zici: „Nu-i vina mea, că am alunecat!”, dar, dacă ai spus acest lucru şi crezi că ai spus o minciună, te-a luat gura pe dinainte și ai spus o răutate, o meschinărie. Poate că n-ai vrut, n-ai intenționat, «ți-a scăpat», e o alunecare şi nu știi ceea ce s-a întâmplat. Tu, care aveai principii sănătoase, deodată, te-ai trezit că ți s-a întunecat mintea şi ai grăit un neadevăr! Nu ai avut o discernere suficientă și te-ai dus acolo, în păcat și te-ai bălăcit, ca apoi să stai și să te gândești bine, cum de s-a întâmplat acest lucru cu tine! Poate că uneori este o alunecare involuntară, dar tu ești căzut în mocirlă și e păcat! Al patrulea termen şi sens definitoriu pentru păcat este «anomia», ca o «fărădelege» săvârşită prin încălcarea Legii lui Dumnezeu! Pentru că Dumnezeu a fixat niște legi care sunt scrise nu numai pe tablele lui Moise, ci sunt scrise dintotdeauna şi pentru totdeauna în conștiința omenirii: «să nu furi», «să nu ucizi», «să nu minți», «să nu poftești ce nu-i al tău», «să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta», «să te închini numai lui Dumnezeu», iar, a încălca aceste legi imuabile şi sacre ale Lui Dumnezeu este anomie sau fărădelege! Cel de-al cincilea termen şi sens definitoriu al păcatului este acela de «opheilema» care se referă la datorie, când ne referim la faptul că avem anumite datorii sacre şi chemări cu valenţe îndatoritoare faţă de Dumnezeu. Pentru că avem datoria să-I mulțumim pentru viață, avem datoria să-I mulțumim pentru că ne-a creat, să-I mulțumim pentru soare și pentru primăvară, pentru pâine și pentru libertate, pentru familia şi pentru copiii noştri, pentru că niciodată nu putem şti care om de pe acest pământ și-a plătit datoriile către Dumnezeu, iar, pentru acest lucru, să le luăm la rând şi să vedem efectele lor asupra ființei noastre, care sunt repercusiunile lor asupra vieţii noastre cotidiene! Pentru că toate duc la pervertirea naturii noastre, la denaturarea fiinţei noastre! În legătură cu aceste observaţii, să luăm aminte la efectele inundaţiilor sau ale secetei, să vedem dealurile brăzdate de torente de apă, să privim la eroziunile acelea provocate de șuvoaie, când apa a tăiat brazde adânci, a smuls vegetația, iar solul a rămas o goliciune!
Cea mai grea povară sunt propriile gânduri păcătoase ale omului!
Pentru că dincolo de păcatul adamic şi de păcatele vieţii noastre cotidiene, oportunitatea perfectă de a ne împrieteni cu Mântuitorul Iisus Hristos este participarea activă, cu tot sufletul, la slujbele liturgice, unde putem şterge păcatele prin Sfânta Împărtăşanie, iar, atunci are loc o întâlnire cosmică, veșnicia se întâlnește cu efectul păcatului şi înviază fiinţa păcătoasă! Când avem o rugăciune fierbinte şi sinceră, ascultarea Evangheliei, frângerea pâinii, banul văduvei și împlinirea poruncii de a face asta în numele Lui Dumnezeu, parcă ne deschide Cerul! Noi, oamenii, suntem extrem de vulnerabili, dar Hristos Domnul ne salvează! Pentru unii atei, pare o utopie să vrei să fii prieten cu Cineva care nu are casă, nu are bani, dar, are mulți dușmani, Fiul Omului Care e omorât ca și cum ar fi un tâlhar! Dar, aceasta este singura poartă spre veșnicie! După Înviere, Hristos nu mai îmbătrânește, nu se mai îmbolnăvește, nu mai moare, ci, Se Înalţă la cer, pentru că acesta este darul promis și nouă, pentru care sacrificăm totul în viaţa noastră materială! Iar, pentru că există înviere, putem învinge absolut orice obstacol şi orice provocare a diavolului! Poate că a fost nevoie ca să vadă El, ochii care nu-L mai vedeau, să deschidă El, pleoapele care nu se mai deschideau şi să dea multă putere inimilor care nu mai puteau să rabde păcatul! Domnul poate să dea viață acolo unde nu mai era, să dea fericire acolo unde lipsea, iar, dacă Îl căutăm pe Dumnezeu, atunci când ne merge bine, ne caută și El, când ne merge mai puţin bine și ne scoate din toate încurcăturile vieţii! Într-o apă clocotită, nu poți vedea reflexia, nici adevărul într-o stare de furie, dar, când apa se liniștește și omul se calmează și se îmblânzește, parcă se iveşte claritatea și Hristos Domnul Se reflectă în sufletul omului. Cea mai grea povară sunt propriile gânduri păcătoase, de aceea, să-L chemăm pe Hristos! Dacă nu ne ascultăm inima care ne poate îndemna la păcat, ascultăm de Domnul Iisus Hristos! Ca să nu dăm o semnificație deosebită veștilor inutile, doar pentru că sunt televizabile, să dăm semnificație Cuvântului care naște credința aducătoare de har dumnezeiesc! Să ne situăm astfel încât să auzim cât mai bine chemarea Domnului, pentru că Cineva ne cheamă și trebuie să răspundem cu bucurie. Plăcerile divertismentului, nu pot înlocui literele Cuvântului și vocile care fac Cuvântul auzit în adâncul inimii! Lumea aceasta ne oferă iluzii de tot felul: iluzia comunicării prin digitalizare, iluzia inteligenţei artificiale, iluzia succesului, iluzia fericirii savuroase, a consumismului! Iisus Hristos ne oferă ceea ce ne promite şi nu ne vinde minciuni, iluzii, ne arată că tot ceea ce facem are consecințe dincolo de ceea putem noi să ne imaginăm. Fiecare rugăciune, fiecare milostenie, fiecare Euharistie au efecte cosmice, mult peste înțelegerea noastră şi nu putem invoca neutraliatea ca un paravan! De aceea, să ne declarăm adeziunea fermă de partea Prietenului nostru ceresc! În concluzie, dincolo de păcatul adamic şi de păcatele vieţii noastre cotidiene, să nu ne raportăm în exclusivitate la ceva material (casă, mașină, bani) ca la un idol, care ne-ar defini realitatea ca oameni! Aceste iluzii sunt obstacolul care ne împiedică să credem în Dumnezeu, pentru că atașamentul față de cele materiale denaturează sufletul omului!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
