În cele ce urmează, vom analiza unele aspecte ale Cuvântului învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos, mai ales că pentru unii îndoielnici dubitativi sau non-dubitativi, oricât ar părea de neverosimil că Mântuitorul a prevăzut şi chiar a atras atenţia asupra suferinţelor prin care va trece, pe care de multe ori le-a mărturisit ucenicilor Săi, spunând că e pregătit pentru jertfa de pe Cruce, însă, puţini sunt aceia care desluşesc minunea, mai ales că e de necrezut pentru mintea omenescă să te pregăteşti raţional pentru asemenea chinuri şi să nu-ţi fie frică! Aşadar, înainte de patimă, Domnul Iisus şade în genunchi şi se roagă îndeosebi de ucenicii Săi, când este prins de groaza morţii şi-L roagă insistent pe Părintele Ceresc, Tatăl Său: ,,Părinte, dacă se poate, dacă e cu putinţă să treacă pe alături de Mine paharul acesta”, adică, paharul morţii prin suferinţă, dar, tot Iisus revine şi spune: ,,Dar, Părinte, să nu fie cum vreau Eu, să fie cum vrei Tu!”, pentru că Fiul ştie că DumnezeuTatăl a pus o anumită condiţie, şi chiar dacă este crudă, e o predestinare, pentru că după moarte vine Învierea. Prin această raţiune supremă, moartea nu este un fenomen ca atare, ci, o pregătire pentru ceea ce urmează. Pentru mintea omenescă, previziunea trimite la ceva mai mult, pentru că e vorba de ceea ce nu moare în om, sufletul, şi de ceea ce putem numi destinul acestui suflet pe care Fiul îl pune în mâna Dumnezeului Tată! Să fim bine înţeleşi, după Dumnezeu, nimeni nu mai gândeşte în univers, mai ales că e vorba de gândirea roditoare, de gândirea creatoare, nu e vorba de gândirea ca funcţie raţională a capacităţii omului de a surprinde esenţa! Prin conotaţia sa lăuntrică şi inconfundabilă, Cuvântul creează, mai ales că şi îngerii au cuvânt, dar nu au cuvânt creator, pentru că îngerul nu creează nimic, nu gândeşte personal, chiar dacă un singur înger a încercat să gândească personal şi a gândit împotriva lui Dumnezeu, iar, acesta a fost Lucifer, cel care nu a rămas în ascultarea lui Dumnezeu. Îngerul nu a fost destinat creator, ci ca slujitor exclusiv, ca împlinător al gândului divin, pe când omul a primit ceva în plus faţă se îngeri, să creeze cu cuvântul o funcţie creatoare sau creată de cuvânt, incomensurabilă ca structură semiotică, pentru că nu se pot cuprinde dimensiunile creaţiei strecurate în cuvântul omului, ca poruncă şi sămânţă primită de la Cuvântătorul principal, Care este numai Dumnezeu!
,,Luaţi aminte cum grăiţi, cum semănaţi cuvântul, pentru că veţi da seama”!
Pronia divină, nu există în afara Cuvântului Dumnezeiesc, fiindcă trebuie să fim atenţi la cuvântul Mântuitorului, când spune: ,,Cu un cuvânt poţi să înviezi pe fratele tău şi tot cu un cuvânt îl poţi ucide!”, pentru că de atâtea ori s-a creat şi urâtul execrabil, dacă putem numi aceasta «creaţie», fără să se explice suficient, cum s-a realizat şi acest aspect, poate mai mult şi mai în grabă decât aspectul creator şi frumos. Lumea aceasta alambicată, contrastantă şi secularizată este creată prin cuvânt şi tot prin cuvânt poate să fie distrusă, de aceea, Mântuitorul Hristos ne atrage atenţia: ,,Luaţi aminte cum grăiţi, cum semănaţi cuvântul, pentru că veţi da seama de tot cuvântul ieşit din gura voastră”, motiv pentru care capătă importanţă ceea ce ne trece prin cap, ce gânduri deosebite răzbat din mintea noastră iscoditoare în care trebuie să strălucească numai Cuvântul Lui Dumnezeu! Înaintea Lui Dumnezeu, nici o făptură nu-i ascunsă, ci, toate sunt goale şi descoperite în ochii celui Căruia toţi vom da socoteală! Fiecare dintre noi suntem nişte semănători de cuvânt şi totodată primitori de cuvânt, de aceea, trebuie să luăm aminte la ceea ce vorbim, la ceea ce semănăm cu tot cuvântul pe care îl rostim, cu precizarea că aproape toate cuvintele sunt căile faptelor noastre! Cu toţi ne vom întâlni cu toată lucrarea noastră de cuvânt la Judecata de Apoi, unde se va pune pe cântar ceea ce ne-a rămas din tezaurul de învăţătură împărătească a Sfintei Liturghii, roada celui mai frumos cuvânt, Care este Însuşi Cuvântul Hristos! La Sfânta Liturghie pregustăm credinţa în Dumnezeu, venită direct din inima Lui, deoarece, Iisus Hristos este Cuvântul viu, direct din inimă şi care ni S-a dat ca să-L semănăm, să Îl lucrăm, să Îl cultivăm pe Sfânta Masă, vatra cea mai înaltă în Trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar, acest mod fericit de a persevera în a semăna Cuvântul îndumnezeit, înseamnă modul cel mai viu și mai direct ca să credem în schimbarea în bine a oamenilor!
Domnul Iisus Hristos este numit «Logosul» Cuvântului lui Dumnezeu!
Întotdeauna, această schimbare în bine se produce prin a dărui adevărul mântuitor oamenilor, de a le insufla profunzimile vieții cu Dumnezeu, cea care schimbă radical viețile oamenilor! De multe ori, gândurile noastre se transformă în uimire, în recunoștință, în pocăință, în bucurie, în rugăciune, în luminare, în căutarea care înseamnă o sumă de întrebări, o neliniște, pentru că tot ceea ce nu e adevăr și liniște în noi, ci, păcat, ne apasă, atunci, când este evidențiat! Și nu e de vină cel care vorbeşte despre suferinţele noastre, dacă ele sunt cauzate doar de noi înşine! Aceasta este cauza pentru care păcătoșii fug de lumină, de Biserică, de Tainele ei, pur şi simplu, ca să nu își vadă și să nu își recunoască goliciunea lor, frica lor în fața veșniciei, lipsa lor de sens şi semnificaţie! Pentru mulţi păcătoşi, păcatele n-au consistență ontologică şi se regăsesc în anti-adevăruri care destructurează persoana, care o uzează fizic şi moral! Dumnezeu aşteaptă ca noi să fim susţinători continui ai adevărurilor Sale, prin tot ceea ce spunem și facem, pentru ca să ne fie temelii durabile ale persoanei noastre. Dar, pentru că noi existăm în măsura în care existăm în adevăr, în frumos, în coerență, în har, de multe ori, adevărurile se risipesc în noi pentru că le-am lăsat nelucrătoare, le-am lipsit de dinamismul faptelor, ne-am obişnuit cu păcatul, care e doar un pas pe loc! Desigur, cuvintele lui Dumnezeu cele pline de har, exemplele Sfinților cele pline de har și slujbele Bisericii cele pline de har sunt mărturii incontestabile ale prezenței lui Dumnezeu în lume! Ca urmare, vedem că persistența în bine sau cuvintele lui Dumnezeu crezute și trăite, îi înveșnicesc pe oameni, îi fac netrecători, de aceea, ascultând de cuvântul lui Dumnezeu, moștenim viața veșnică, deoarece cuvântul devine, în cadrul cultului, cel mai important mijloc de redare a ideilor şi a sentimentelor religioase. Prin cuvânt se face cunoscută oamenilor învăţătura divină a Bisericii, iar, dacă medităm ce este cuvântul şi ce transmitem prin cuvânt, vom înţelege şi ce valoare are pentru noi cuvântul lui Dumnezeu! Din punct de vedere strict omenesc, cuvântul este un mijloc prin care se poate comunica de la un om la altul, deoarece, cuvântul omului joacă un rol important în viaţa fiecărei persoane şi nu o singură dată un simplu cuvânt adresat cu afecţiune în timpul suferinţelor, al experienţelor neplăcute sau al disperării poate să constituie un balsam binefăcător pentru sufletul însingurat! Cu atât mai mult, mare este puterea cuvântului lui Dumnezeu, deoarece, prin cuvânt, Dumnezeu a creat Universul în toată splendoarea sa, prin cuvânt profeţii au menţinut trează credinţa şi au călăuzit omenirea la adevăr şi dreptate! Domnul Iisus Hristos este numit «Logosul» Cuvântului lui Dumnezeu, iar, puterea cuvântului Său face văzduhurile să se cutremure, furtuna să se potolească, boala să se îndepărteze de om, pentru că nu este putere sub soare care să i se opună, de aceea, să căutăm şi noi să primim cuvântul lui Dumnezeu în sufletul nostru, ca să dea rod însutit în noi, dar să şi semănăm cuvântul său şi iubirea Sa în sufletele celor care-i întâlnim pe drumul vieţii noastre!
Profesor Vasile GOGONEA
